milan sajinHC Odorhei a perfectat primele două transferuri ale acestei veri. Câștigătoarea Cupei Challenge a legitimat doi sârbi, cu CV-uri impresionante, care evoluează pe posturile de inter stânga și extremă dreapta.

Pe postul de inter stânga, Odorheiul l-a adus pe Milan Sajin (21 ani), de la El Jaish, din Qatar. Sârbul a debutat la doar 16 ani în prima ligă din Serbia, în tricoul lui RK Carnex, și a mai trecut pe la RK Zombor, Qatar Sports Club şi El Jaish Qatar. Cu El Jaish, Sajin a cucerit de două ori Liga Campionilor Asiei.

De asemenea, gruparea harghiteană l-a transferat pe Mitar Markez, o extremă dreapta de 25 de ani, care poate juca pe inter dreapta. Markez și-a început cariera la RL Crvenka și a evoluat ulterior la Montpellier HB, Frisch Auf Goppingen, Alpla Hard și Union Leoben.

Până acum, HC Odorhei s-a despărțit de Shota Tevzadze (HC Adrian Petrea), Attila Komporaly (Oroshazi), Botond Ferenczi și Ionuț Ramba (HCM Minaur Baia Mare).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ