Hamburg, din nou pe marginea prăpastiei

0
1716

Fosta campioană a Europei a intrat în această dimineață în insolvență și își poate pierde jucătorii din cauza problemelor financiare. Primul care și-a anunțat plecarea este Adrian Pfahl, acesta semnând cu Frisch Auf Goppingen un contract până în 2018.

În aceste condiții, HSV Hamburg trebuie să găsească rapid o soluție, în caz contrar ar putea intra în faliment. Jucătorii sunt neplătiți din luna septembrie, în timp ce staff-ul are restanțe din noiembrie. Conducerea a luat decizia de a renunța la jucătorii cu salarii mari, iar primul care și-a anunțat plecarea este interul dreapta Adrian Pfahl, care va termina anul la Hamburg, după care va merge la Goppingen.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ