Gloria Bistrița, în locul Coronei Brașov în grupele Cupei EHF! Clasamentul Ligii Florilor poate suferi modificări importante

0
747

Federația Europeană de Handbal a anunțat că locul Coronei Brașov în grupele Cupei EHF va fi luat de Gloria Bistrița, echipă pe care gruparea brașoveană o eliminase în turul al treilea preliminar. Decizia vine după ce aproape toate componentele echipei Corona au folosit o terapie interzisă de către WADA.

Așadar, Gloria Bistrița va face parte din grupa C, alături de MKS Lublin, ERD și Odense. Bistrițencele vor debuta în competiție la Lublin, pe 5 ianuarie, o săptămână mai târziu va primi vizita lui Erd, iar pe 19 ianuarie va juca în Danemarca, pe terenul lui Odense.

Totodată, Federația Română de Handbal a anunțat pe 6 decembrie că gruparea brașoveană a fost descalificată din campionat și rezultatele au fost anulate, iar în aceste condiții clasamentul Ligii Florilor suferă modificări importante. În primul rând, la finalul sezonului va retrograda o singură echipă, astfel că lupta pentru evitarea locului 13 se va da între trei formații, Slobozia, ”U” Cluj și Rapid. Lupta pentru titlu se reechilibrează, deoarece în acest moment CSM București rămâne la o victorie distanță de Vâlcea. Totodată, Gloria Buzău va avea trei puncte mai puțin, deoarece echipa lui Ovidiu Mihăilă învinsese pe Corona pe teren propriu, iar Minaur un punct mai puțin, fiindcă remizase cu echipa brașoveană în etapă a noua a campionatului. Corona Brașov poate face apel la această decizie.

Cum ar arăta clasamentul Ligii Florilor în cazul în care rezultatele Coronei ar fi anulate:

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY