Glibko de nota … 14! Romanul câștigă primul meci al anului

0
1368

HCM Roman a trecut miercuri dimineață de HC Zalău cu 25-23 (11-10), luându-și revanșa pentru înfrângerea din tur. Iryna Glibko a fost decisivă pentru gazde, marcând de 14 ori, fiind fără greșeală de la linia de șapte metri.

Dacă de la gazde s-a remarcat Glibko, de la oaspete a ieșit în evidență Claudia Constantinescu, cu 11 goluri. N-a fost suficient pentru echipa fostului selecționer.

A fost o primă repriză echilibrată, pe care Romanul a câștigat-o la un gol, 11-10, în condițiile în care Zalăul a condus o singură dată. De la 5-6, Romanul a trecut în avantaj, 9-6, însă oaspetele au revenit și au egalat la 10 în minutul 28, după o reușită a lui Klimek. Stoleru a fost cea care a stabilit scorul pauzei, în ultimul minut.

La reluare, Bloj a egalat la 11, însă a urmat o serie de șase goluri consecutive ale gazdelor, din care primele cinci au aparținut lui Glibko, iar Romanul stabilea astfel cea mai mare diferență a partidei. Ecartul de șase lungimi s-a menținut până la jumătatea reprizei. Zalăul a încercat să revină, s-a apropiat la 21-19 după ce Constantinescu a ieșit la rampă, însă imediat Glibko a dat replica și a dus scorul la 24-19. A fost momentul în care Romanul a încheiat conturile, iar până la final oaspetele nu au putut decât să micșoreze diferența.

Două cartonașe roșii acordate

Partida de la Roman a fost una aprig disputată. Cei doi arbitri au dictat nu mai puțin de 15 eliminări temporare și două cartonașe roșii, ambele din tabăra Romanului, Toskovic și Tomescu. Ambele au venit în urma cumului de eliminări.

Florin Pera, antrenor HCM Roman: „Mă bucur că am început noul an cu o victorie prețioasă, având în vedere că Zalăul venea după un rezultat foarte bun la Brașov în ultima etapă a turului. Am simțit și noi astăzi cât de tare este Zalăul, au avut o dorință și o combativitate foarte mare. Mă bucur că am reușit să obținem cele trei puncte puse în joc și să revenim pe locul patru în clasament. Acest meci ne dă încredere și speranță în vederea jocului de duminică din Cupa EHF, cu Corona Brașov, o echipă ce a dat multe jucătoare în ultima perioadă la echipa națională. Felicit fetele pentru abordarea jocului, dăruire, unitate și dorință. Glibko a făcut un joc foarte bun, a jucat la adevărata ei valoare, însă evoluția ei se datorează echipei. Sunt mulțumit că s-a integrat, sper să se mențină pe aceeași linie și să-și aducă aportul la rezultatele echipei.”

Gheorghe Tadici, HC Zalău: „Din punctul meu de vedere a fost meci de angajament total. Am avut momente foarte bune. E adevărat că am avut și anumite situații în care am ratat unu la unu, situații clare. Echipa care a greșit mai puțin a câștigat. Din păcate, în trei superiorități numerice nu am reușit să marcăm. Am avut și avem ghinion teribil la nivelul porții. Acum două zile, Adina Mureșan, cea mai în formă la turneele de pregătire de la Zalău și Cluj, a ajuns la urgențe și a fost operată de apendicită. După ce Cheța a rămas gravidă, a venit și treaba asta și nu e ușor. Nu am reușit să facem transferuri din cauza pretențiilor financiare nejustificate. Au greșit mai puțin, au jucat mai bine și cred că rezultatul este echitabil. Am fi putut totuși să obținem cel puțin un egal dacă am fi jucat ceva mai exact. S-a simțit și lipsa unui pivot de meserie. Mizam pe faptul că Romanul nu a disputat niciun meci amical în această perioadă, dar nu s-a văzut acest lucru. Vreau să le felicit pentru felul în care s-au prezentat astăzi, noi am arătat de parcă nu am fi jucat niciun meci de pregătire.”

HCM Roman-HC Zalău 25-23 (11-10)
HCM Roman: Polocoșer, Tymoshenkova, Pîslaru (portari), Glibko 14 goluri, Toskovic 3, Iuganu 2, Stoleru 2, Chitacu 1, Druțu 1, Agrigoroaie 1, Gherman 1, Vartic, Cărămălău, Cîlici, Dincu, Tomescu. Antrenor: Florin Pera
HC Zalău: Inculeț, Diaconu, Mureșan (portari), Constantinescu 11 goluri, Puiu 5, Trif 2, Klimek 2, Bloj 2, Rob 1, Cîrligeanu, Tămaș, Pop, Țurcaș, Bardac, Lazăr, Onicaș. Antrenor: Gheorghe Tadici
Aruncări de la 7m: 9/9, respectiv 6/4
Eliminări: Cîlici, Iuganu, Toskovic (3), Tomescu (3), respectiv Tămaș (2), Bloj (2), Rob, Constantinescu (2)
Cartonașe roșii: Toskovic (trei eliminări), Tomescu (trei eliminări)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ