George Șelaru se întoarce la Suceava

0
1267

George Șelaru revine la formația pentru care a mai evoluat în două sezoane în trecut. Portarul de 29 de ani a semnat cu CSU Suceava un contract valabil pe două sezoane.

Șelaru a mai evoluat la Suceava în perioada 2011-2013 și spune că a ales cu sufletul. „Mă bucur că am revenit la Suceava. Au mai existat oferte, dar nu banii au contat. Am ales cu sufletul! Am mare încredere atât în conducerea administrativă cât și în cea tehnică. Împreună putem readuce această echipă unde a mai fost. Pentru început am semnat pe doi ani, dar cred că în maxim patru putem juca iar în cupele europene!”, a declarat George Șelaru pentru gazetasv.ro.

În prezent, CSU Suceava forțează revenirea în prima ligă, urmând să dispute barajul pentru promovare la finalul lunii mai, la Brașov. Noul antrenor al formației este Adrian Chiruț.

sursă foto: Facebook Potaissa Turda – Mircea Roșca

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ