Frații Esteki o lasă pe Dinamo pentru o rivală din capitală!

0
2955

Echipa masculină de handbal a CSM București pregătește deja viitorul sezon. Primele sosiri în tabăra Tigrilor sunt ale lui Allahkaram și Sajad Esteki. Iranienii schimbă taberele, după două sezoane petrecute la Dinamo București, timp în care au câștigat un titlu de campioni și o supercupă a României.

Atât Allahkaram, cât și Sajad evoluează cu brio la linia de nouă metri, pe oricare dintre cele trei posturi. Frații Esteki au contribuit din plin atât la titlul obținut de Dinamo în sezonul precedent, cât și la calificarea echipei din Ștefan cel Mare în semifinalele Ligii Zimbrilor, obținută ieri, în defavoarea echipei HC Dobrogea Sud Constanța.

Componenți ai naționalei Iranului, Allahkaram și Sajad au semnat un contract valabil pe două sezoane și vor purta tricoul cu numărul 33, respectiv numărul 6.

Allahkaram Esteki: „CSM București este unul dintre cele mai mari cluburi din România și din Europa. Mă bucur că am făcut acest pas și că, începând cu noul sezon, voi intra în familia Tigrilor. Îmi doresc să contribui la îndeplinirea tuturor obiectivelor și să dau ce e mai bun din mine pentru această echipă.”

Sajad Esteki: „Mi-am dorit să mă alătur acestui proiect al CSM-ului. Personal, este o nouă provocare, un nou început de drum și-mi doresc foarte mult să avem succes ca și echipă. Cu mult entuziasm și la fel de multă muncă vom atinge toate obiectivele propuse de către club.”

Gabriela Szabo, director general CSM București: „Mă bucură foarte mult faptul că doi dintre cei mai valoroși jucători din campionatul intern au decis să dea curs ofertei noastre. Sunt convinsă că Allahkaram și Sajad se vor integra foarte ușor în familia noastră și vor aduce un plus echipei masculine de handbal. Mai mult de-atât, frații Esteki sunt modele demne de urmat de către micuții handbaliști din Centrul de Copii și Juniori, un aspect extrem de important pentru noi.”

sursă text: csmbucuresti.ro
sursă foto: gazetasv.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY