Formațiile din Liga Națională au reluat pregătirea. CSM București și HCM Baia Mare, antrenamente cu echipele de junioare

0
1215

După o scurtă vacanță, echipele din Liga Națională feminină au reluat pregătirea în vederea returului. Din cele 14 formații din primul eșalon, șapte au susținut sau susțin stagii de pregătire, iar două dintre ele, HC Zalău și HCM Rm. Vâlcea, au disputat și primele partide amicale.

Cele două reprezentante ale României în Liga Campionilor, CSM București și HCM Baia Mare, efectuează antrenamente cu echipele de juniori sau junioare, în condițiile în care multe dintre componente sunt plecate la Campionatul Mondial. Campioana a rămas cu șapte jucătoare, Grubisic, Iordache, Vărzaru, Curea, Nicula, Nan și Vetkova și a reluat pregătirea pe 30 noiembrie sub comanda lui Adi Vasile. Acestea efectuează atât antrenamente fizice, cât și în sală, alături de echipele de juniori II și junioare I ale clubului. În schimb, vicecampioana are doar trei jucătoare la dispoziție, Oltean, Tătar și Preda, care au un program special de pregătire. De asemenea, cele trei se antrenează cu echipa de junioare a clubului CSS 2 Baia Mare.

HC Dunărea Brăila este prima formație care a plecat într-un stagiu de pregătire. Fără Costică Buceschi, plecat cu naționala de senioare în Danemarca, Horjea și compania au fost sub comanda lui Cristi Preda la Sfântu Gheorghe, de pe data de 26 noiembrie până pe 4 decembrie. Ocupanta locului trei a reluat activitatea în Sala „Danubius” la începutul săptămânii și va susține cel puțin două turnee de verificare, 11-12 decembrie acasă (HC Dunărea Brăila, CSM Ploiești, CSM Unirea Slobozia și CSU Danubius Galați) și 18-19 la Slobozia (CSM Unirea Slobozia, HC Dunărea Brăila, HCF Piatra Neamț și CSU Danubius Galați). Față de tur, Dunărea Brăila nu se va mai baza pe Gabriela Dobre, însărcinată. De asemenea, Diana Axinte este convocată la lotul de tineret în această perioadă.

HCM Roman a revenit la antrenamente pe data de 2 decembrie, iar în intervalul 5-12 se află în cantonament la Varatec. Gruparea antrenată de Florin Pera va organiza un turneu de pregătire în perioada 18-20 decembrie, acasă, unde a confirmat prezența momentan doar HC Alba Sebeș.

Corona Brașov a intrat într-un stagiu de pregătire centralizat pe data de 7 decembrie la Poiana Brașov, ce va dura două săptămâni. Laura Chiper este singura absentă, convocată de Tomas Ryde pentru Campionatul Mondial din Danemarca. Brașovencele vor susține patru partide amicale, toate împotriva celor de la Măgura Cisnădie, pe 22 și 23 decembrie acasă și 28 și 29 decembrie, în deplasare.

Handbalistele de la CSM Ploiești s-au reunit luni după o pauză de 17 zile, fără Cătălina Preda și Alexandra Carașol, primei fiindu-i reziliat contractul, în timp ce cea de a doua se află în cantonament cu lotul de tineret. Singura noutate din lot este Oana Ionescu, revenită la echipă după o pauză de șapte luni de zile. CSM Ploiești a plecat astăzi la Brăila, unde va participa la un turneu de pregătire, fără Elena Șerban, aflată în recuperare după ruptura musculară suferită în timpul turului. Prahovencele vor juca și cu SCM Craiova două partide, pe 17 și 18 decembrie.

SCM Craiova a reînceput antrenamentele pe data de 30 noiembrie și a susținut și un cantonament de pregătire, de o săptămână, în perioada 1-8 decembrie, la Obârștia Lotrului. De la pregătire au lipsit cele trei internaționale, Diana Petrescu, Laurisa Landre și Jelena Zivkovic, dar și Ana Maria Apipie, încă nerefăcută după accidentarea suferită în primele etape ale campionatului. Singura noutate este Oana Andrei, adusă de la HC Alba Sebeș.

Echipa antrenată de Gheorghe Tadici, HC Zalău, a avut o săptămână de pauză, până pe 29 noiembrie. De pe 2 până pe 13 decembrie zălăuancele s-au aflat în cantonament la Cheile Grădiștei, un stagiu ce s-a încheiat cu două jocuri școală în compania vecinei de clasament HCM Rm. Vâlcea, miercuri seară și joi dimineață. Spre deosebire de tur, Gheorghe Tadici a renunțat la Georgiana Bazon, în timp ce Mihaela Cheţa Foltic a anunțat conducerea clubului că este însărcinată. Până la primul meci oficial, Zalăul va lua startul la două turnee de pregătire, unul pe teren propriu (18-19, alături de ”U” Alexandrion Cluj și două echipe din Ungaria), și altul la Cluj (28-29 decembrie).

HCM Rm. Vâlcea traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, care ar putea fi rezolvată însă în curând. Echipa din Zăvoi s-a reunit sub comanda lui Constantin Ștefan pe 2 decembrie, iar până astăzi, timp de patru zile, s-a aflat în cantonament la Bran. Vâlcea va disputa vineri un meci amical cu CSM Slatina, iar în perioada 18-19 decembrie va organiza Memorialul „Constantin Tită” la care au confirmat prezența CS Măgura Cisnădie și CSM Cetate Deva. În această iarnă, echipa s-a despărțit de sârboaica Anita Campa.

Fetele Victorinei Bora s-au pregătit pe plan local, începând cu data de 30 noiembrie. Față de turul campionatului, la CSM Unirea Slobozia a revenit Camelia Carabulea după accidentarea suferită la genunchi, în timp ce Raluca Dăscălete s-ar putea pregăti la capacitate maximă de luna viitoare. Slobozia va participa la două turnee de pregătire, unul la Brăila (11-12 decembrie) și altul pe teren propriu (18-19).

”U” Alexandrion Cluj s-a reunit la începutul acestei săptămâni fără patru jucătoare, Cristina Laslo, Alexandra Dindiligan, Corina Biriș și Sonia Vasiliu, convocate la lotul de tineret. Ardelencele vor participa la două turnee de pregătire, la Zalău (18-19 decembrie) și Cluj (28-29 decembrie).

Și CS Măgura Cisnădie se pregătește pe plan local. Echipa lui Alexandru Weber s-a reunit pe 30 noiembrie fără nicio noutate, însă în lot ar putea ajunge jucătoare noi, în perioada următoare. Nou-promovata va merge la Vâlcea în perioada 17-18 decembrie pentru un turneu de pregătire și va disputa alte patru partide cu Corona Brașov, pe 22, 23, 28 și 29 decembrie.

HC Alba Sebeș se pregătește în efectiv redus. După Oana Andrei, plecată la SCM Craiova la finalul turului, Popa Seviștean nu se poate baza nici pe Bianca Curmenț și Elena Mitrache, aflate la lotul de tineret. Echipa va participa la două turnee de pregătire, la Roman și Cluj.

Ultima clasată abordează returul fără două jucătoare importante, Daniela Binescu și Yulia Zaremba. Dacă singura stranieră din lotul Rapidului și-a reziliat contractul pe cale amiabilă, Dana Binescu este însărcinată. Giuleștencele au revenit la antrenamente pe 30 noiembrie și de astăzi până pe 19 se află în cantonament la Petroșani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ