Fetele de la Corona Brașov își doresc o sală plină la meciul cu Metzingen: „Ne dorim să le oferim o seară frumoasă”

0
1062

După șapte ani de zile, Brașovul revine într-o semifinală de cupă europeană, după ce în 2009, Rulmentul pierdea în fața lui Itxako calificarea în finala Cupei EHF, la limită. Duminică, Corona dispută primul meci din semifinalele aceleiași competiții, de la ora 18:00, împotriva lui TuS Metzingen, liderul din Bundesliga.

Fetele antrenate de Bogdan Burcea își doresc o sală plină la ora disputei cu Metzingen, care să le împingă de la spate spre o victorie importantă în vederea calificării. „Aș vrea să fac un apel către fani, să vină la sală să ne susțină, să fie al 8-lea jucător. Ne dorim să le oferim o seară frumoasă, să plece bucuroși spre casă. De mică mi-am dorit să am ocazia să joc o finală de cupă europeană și sper că acum acest vis va deveni realitate. Nu știu dacă mă voi mai întâlni cu o asemenea ocazie și de aceea vreu să profit la maximum de această «dublă» cu Metzingen. Am făcit vizionări, cunoaștem adversarul. Sunt acolo jucătoare valoroase, la fel cum avem și noi. Vom vedea cine va fi în cea mai bună formă la ora meciului.”, a declarat Oana Bondar în cadrul unei conferințe de presă.

Prezentă și ea la conferința de presă, Andreea Pricopi afirmă că partida cu Metzingen va fi una grea, dar că și-ar dori un succes la cel puțin cinci goluri diferență pe teren propriu. „Nu în fiecare zi te întâlnești cu o asemenea ocazie de a ajunge într-o finală de cupă europeană. Cu siguranță vom avea un meci greu, dar ne-am pregătit foarte bine. Vom face tot ce ține de noi să câștigăm. Ne dorim să ne impunem la o diferență cât mai mare, pentru a ne face viața mai ușoară pentru partida din deplasare. Metzingen este o echipă valoroasă, bine închegată, dar știm foarte bine ce avem de făcut pentru a câștiga. Dacă vom respecta și vom pune în practică ce am pregătit, vom câștiga. Ne-am dori un succes la peste cinci goluri, în special pentru moralul nostru, să avem un plus și din punct de vedere moral, să intre ele cu frică pe teren în retur.”, a spus Pricopi.

Antrenorul formației brașovene, Bogdan Burcea, a analizat jocul formației din Germania și spune că principalul pericol în partida de duminică vine de la Sabine Stockhorst: „Din momentul în care am aflat adversarul, am început să ne pregătim pentru această «dublă». Sunt realist, Metzingen este o echipă foarte bună, cu un antrenor de excepție. Dezvoltă un joc frumos, ordonat, disciplinat, caracteristic echipelor germane. Metzingen a avut de la începutul sezonului ca obiectiv calificarea în finala Cupei EHF. O fromație care se «bate» și la titlu în Germania, sunt acolo jucătoare valoroase, un ax central cu Bernadett Temes, Anna Loerper, Tonje Loseth și cu Sabine Stockhorst, un portar senzațional. Din punctul meu de vedere, principalul nostru adversar va fi Stockhorst. Ne dorim mult să accedem în finală, după un sezon presărat de nenumărate critici, unele constructive, altele mai puțin. Toată lumea este mobilizată pentru îndeplinirea celor două obiective, calificatrea în ultimul act al Cupei EHF și ocuparea pozției a treia în Liga Națională.”, a afirmat tehnicianul echipei.

Partida dintre Corona Brașov și TuS Metzingen va avea loc duminică, de la ora 18:00, și va fi transmisă de Digisport.

sursă foto: mytex.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ