energia-ploiesti 15-16Energia Târgu-Jiu a bifat prima victorie sub comanda lui Bozo Rudic şi a treia în actuala stagiune. Gorjenii s-a impus în această seară în faţa celor de CSM Ploieşti, scor 27-22. La pauză cele două echipe se aflau la egalitate, 12-12. Cel mai bun om al meciului a fost George Şelaru, care a prins o seară excelentă în poarta Energiei.

Sorin Bârză a vorbit imediat după partidă despre jocul prestat de Energia. Un dram de noroc, un portar în mare formă şi o apărare bună, par să fi fost atuurile gorjenilor în acest meci. Fostul mare portar l-a lăudat pe Şelaru, ale cărui intervenţii au contribuit decisiv la victoria echipei gorjene, dar a tras şi un semnal de alarmă în privinţa greşelilor pe faza ofensivă, capitol la care handbaliştii Energiei mai trebuie să lucreze.

Sorin Bârză, antrenor secund Energia:”Adversarii din această seară trebuie felicitaţi. Au avut un parcurs foarte bun până acum şi eu recunosc că am avut şi un pic de noroc în acestă seară. Am avut în George Şelaru un portar în mare formă astăzi şi câţiva jucători care au jucat foarte bine per ansamblul jocului, dar am avut şi un număr foarte mare de greşeli neforţate şi un număr foarte mare de ratări. Avem un procentaj de vreo 43% pe atac, ceea ce pe viitor trebuie să schimbăm neapărat dacaă vrem să câştigăm. Un procentaj care să îţi asigure o victorie este undeva la 55-60%. Meciul a fost unul foarte echilibrat, cu greşeli de ambele părţi cu un plus pentru noi pe poartă şi pe apărărare, unde practic s-a făcut diferenţa în acest meci. Poate ai eu avut şi o cădere fizică, dar cred că atunci când am luat trei-patru goluri avans, au căzut şi psihic, nu doar fizic.”

Şi antrenorul oaspeţilor, Dragoş Dobrescu, crede că Şelaru a fost cel care a făcut diferenţa şi a înclinat balanţa în favoarea echipei gorjene.

Dragoş Dobrescu, antrenor CSM Ploieşti: “Felicitări echipei gazdă. A profitat de greşelile noastre şi de forma bună a lui George Şelaru. A prins o zi bună, a profitat iar victoria a fost de partea Energiei. Vine pauza şi este foarte bine pentru noi. Ne regrupăm, luăm o gură de oxigen şi să continuăm ce am început.”

Şelaru, cu cele 14 intervenţii, din care jumătate au fost din postura de unu la unu cu adversarul, a fost fără îndoială eroul gorjenilor. Aplaudat la scenă deschisă, Şelaru a “închis” poarta Energiei şi a dat siguranţă colegilor din defensivă. La rândul său, goolkeperul Energiei a ţinut să-şi felicite colegii şi în special pe Mădălin Ţuţu, un jucător care traversează o perioadă foarte bună.

George Şelaru, Energia: “Nu se poate spune că am câştigat singur meciul de azi, pentru că s-au dat 27 de goluri. Băieţii au jucat extraordinar. Din punctul meu de vedere Mădălin Ţuţu, a făcut, din nbou, un meci bun, chiar dacă a mai şi ratat, dar este într-o formă extraordinară. A făcut bine că nu la lăsat pe Cristi Antonaru să închidă poarta Ploieștiului şi astfel să-şi ia revanşa în faţa noastră. Nu ştiu câte intervenţii am avut în acest meci, dar cred că nu acesta este cel mai bun meci al meu. În primul meci când am venit aici, împotriva celor de la Suceava, am avut 17 intervenţii. Revenind la meciul cu CSM Ploiești, în atac echipa a făcut un joc destul de bun, chiar dacă au fost mai multe greşeli. Dar, decât ca la Timişoara, unde am făcut mai puţine greşeli şi am luat bătaie, mai bine mai multe greşeli şi să câştigăm.”

Portarul Energiei nu a ezitat să-şi facă însă şi autocritica după meciul pierdut de Energia la Timişoara.

George Şelaru, Energia: “Şi eu îmi reproşez că nu am scos mai multe la Timişoara, chiar sunt două goluri pe care mi le reproşez. Erau nişte puncte foarte importante, dacă am fi câştigat la Timişoara. Legam două victorii şi era foarte bine, pentru că ne uităm în clasament după acest meci şi vedem că cei de la Ploieşti sunt încă peste noi.”

Energia Pandurii Tg. Jiu-CSM Ploiești 27-22 (12-12)
Energia Pandurii Tg. Jiu: Șelaru, Țenghea (portari), Mledenciu 6 goluri, Țuțu 5, Chiruț 4, Târzioru 4, Iancu 2, Dediu 2, Nistor 1, Șoldănescu 1, Enache 1, Mănescu 1, Bejinariu, Păunică, Giotoiu, Stoica
CSM Ploiești: Dumitru, Antonaru, Szopka (portari), Turcu 5 goluri, Dragnea 4, R. Farcaș 4, Mihoci 4, Tărîță 1, Botezau 1, A. Farcaș 1, Telepnev 1, Zamfir, Hoinaru, Stăncioiu, Rasic
Aruncări de la 7m: 7/5, respectiv 5/2
Eliminări: Chiruț (2), Șoldănescu, Giotoiu (2), respectiv A. Farcaș, R. Farcaș, Telepnev, Rasic (3)
Cartonaș roșu: Rasic

sursă: csenergia.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ