eliodor voica lotDinamo București și-a încheiat seria partidelor amicale la finalul săptămânii trecute, în Macedonia, unde a participat la tradiționalul turneu de la Struga. „Câinii” au terminat pe locul secund după ce au pierdut finala cu Cesson, 24-33, și se pregătesc acum pentru debutul cu Minaur din campionat.

Medaliata cu bronz din sezonul trecut a disputat 13 meciuri de pregătire în această vară, totalizând zece victorii și doar trei înfrângeri, toate în fața unor echipe din străinătate: Fuchse Berlin, HC Zomimak și Cesson Rennes. „Consider că a fost o perioadă de pregătire bogată în meciuri, lucru care este în beneficiul unei echipe, mai ales că am întâlnit echipe bine cotate, mă refer la Goppingen, Fuchse, Cesson sau Besiktas. Ne-am putut face o impresie generală.”, ne-a declarat Eliodor Voica, antrenorul principal al lui Dinamo.

Nucleul de bază din sezonul trecut a rămas la echipă, un motiv pentru care rezultatele au fost pozitive în această vară. „Este un atu pentru noi că linia de nouă metri are deja un an în spate. În apărare, nu cred că anul trecut jucam mai rău sau mai bine. Sunt oameni care au înțeles bine ce au de făcut, iar în momentul de față, cu Diaw acolo are o nuanță puțin franțuzească, dacă pot să mă exprim așa.”, a completat noul antrenor al Dinamo, care  vede o luptă strânsă pentru titlu în acest sezon. „E normal ca așteptările să fie cât mai ridicate. Cred că Dinamo ar putea fi acolo, în fruntea clasamentului, în noul sezon. Sunt convins că pe lângă Minaur, CSM București, Odorhei și Târgu Jiu vor fi acolo sus.”.

În noul sezon, Dinamo București va debuta în deplasare, la Baia Mare, pe terenul Minaurului, duminică de la ora 11:15.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ