Editorial Emilian Voicu: Time-out, caut antrenor!

0
3226
S-a vorbit foarte mult in ultima vreme despre faptul ca handbalul romanesc nu poate creste, pentru ca nu avem jucatori tineri care sa vina din urma. Dar foarte putini isi pun intrebarea daca avem antrenori buni si capabili sa construiasca o echipa. Este ca un fel de subiect tabu la noi, in Romania. Antrenorul e seful. El conduce echipa. El e responsabil de toate. El le stie pe toate. El are intotdeauna dreptate. El nu greseste niciodata. El nu e niciodata vinovat de nimic. Cand echipa castiga, e meritul lui, a facut foarte bine tactica. Cand pierde, nenorocitii de jucatori fie l-au lucrat, fie abia se tineau pe picioare (“Mama lor de talhari, précis ca aseara au baut iar ca porcii!”), fie habar n-au de notiuni elementare de handbal, cum ar fi prinderea si pasarea mingii.
Asa o fi, oare? Eu cred ca nu. Eu cred ca handbalul romanesc nu progreseaza in primul rand din cauza ca nu are antrenori indeajuns de pregatiti. In covarsitoarea lor majoritate, antrenorii romani habar n-au ce inseamna handbalul modern, habar n-au ce anume sa ceara de la jucatori (exceptiile sunt, din pacate, putine).
Hai sa facem o comparatie: in weekendul care a trecut am fost in Spania, la meciul dintre Reale Ademar Leon si MHB Montpellier. Meci strans, intens, cu rasturnari de scor, cu scantei care parca sareau la propriu la contactele dintre jucatori. Handbal adevarat. Iata ce le-au spus cei doi antrenori jucatorilor in momentul in care au cerut intreruperea jocului:
Time-out Patrice Canayer – antrenor principal Montpellier
“Avem atacul, suntem condusi cu un gol. Trebuie neaparat sa inscriem acum. Issam (Tej, n.a.), tu stai intre centrali si il impingi pe Ruesga spre dreapta. Nu te intereseaza de ceilalti, treaba ta este sa-l impingi pe Ruesga si sa ii blochezi iesirea. Will (Accambray), tu ataci pe culoarul inchis. Ataci direct pe aparator, lasa-l sa creada ca e stapan pe situatie si te controleaza. Pasezi apoi in centru. Nikola (Karabatic), tu simulezi patrunderea si , cand omul vine sa te blocheze, ii pasezi inapoi lui Will. In vremea asta Mladen (Bojinovic) vine din dreapta in centru, ca si cum asteapta pasa de la Will sa arunce la poarta. Acum Issam (Tej) are de facut treaba cea mai importanta: trebuie ca in momentul asta Ruesga trebuie sa fie déjà blocat si sa fie facut culoar. Pe culoarul ala Will paseaza direct in extrema, la Dragan (Gajic), care se duce sa arunce la poarta. Hai, ca e simplu. Suntem mai buni decat ei si ii vom face sa simta asta.” 
Time-out Isidoro Martinez Martin – antrenor principal Reale Ademar Leon
“Nu va grabiti, de ce va grabiti? Carlos (Ruesga), revino-ti! Ai ratat ultimele 3 aruncari, uita-le! Uita-le! Gandeste-te ca acum incepi meciul! Esti cel mai bun de pe teren si vei fi omul decisiv la atacul asta. Atacam 5 contra 6. Atentie, vor scoate om avansat. Trebuie sa-i surprindem. Denis (Krivoshlykov), intri pivot in centru, cu Rafa (Baena). Jucam cu doi pivoti si amandoi pe pozitie centrala. Aglomeram jocul pe centru, trebuie sa-i obligam sa retraga cat mai mult omul avansat. Jucam atacul asta practic doar in 3. Martin (Stranovsky), tu treci inter stanga. Dalibor (Cutura) ramai centru si patrunzi, obligi omul avansat sa se retraga si mai mult. Carlos (Ruesga), tu joci inter dreapta. Pasati intre voi sa mearga mingea de doua ori dintr-o parte in alta. Cand ajunge a treia oara la tine, Dalibor, simulezi patrunderea spre stanga, pe langa aparatorul avansat. Martin, tu vii spre centru sa primesti mingea pe locul lasat liber de Dalibor. In momentul asta ambii pivoti, Rafa si Denis, ies in fata la linia de 9 m. Subconstient, aparatorii centrali vor crede ca faceti paravan pentru aruncarea lui Martin si vor face si ei 2-3 pasi in fata. Martin va pasa, insa, mingea in spate, la Carlos, care vine la invaluire. Martin, dupa ce pasezi, te duci al treilea om la paravan. In momentul in care il vezi pe Carlos ca sare, pivotezi rapid si te strecori in spatele centralilor. Ar trebui sa ai acolo spatiu de cel putin un metru si jumatate intre ei si semicerc. Carlos, tu simulezi aruncarea si in ultima clipa, dar in ultima clipa, ii pasezi lui Martin pe deasupra. De acolo nu ai cum sa ratezi, Martin. Vamos!”
Ar mai fi de adagat ca ambele atacuri s-au incheiat cu goluri inscrise de Dragan Gajic, pentru Montpellier si de Martin Stranovsky, pentru Ademar.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY