Echipa națională de junioare a câștigat turneul de pregătire din Lituania!

1
3428

Echipa națională de junioare a participat în perioada 28-31 octombrie la un turneu de pregătire în Lituania, unde a terminat prima. Alături de țara gazdă, România a întâlnit formațiile similare ale Estoniei și Belarusului și a terminat competiția neînvinsă.

Tricolorele antrenate de Ion Ivan, Marius Dănuleț și Ildiko Barbu au obținut două victorii, 47-12 cu Estonia și 31-26 cu Lituania și a remizat 25-25 cu Belarus. Au fost ultimele partide de verificare ale naționalei de junioare din acest an, care se pregătește pentru Campionatul European Under 17 din Slovacia, din luna august a anului viitor.

Lotul României deplasat în Lituania:
Cristina Ciaușescu (CSS 2 București/Rapid București), Diana Ciucă (HCM Craiova), Andreea Chetraru (CSS Caracal) (portari), Roberta Stamin (Chimia Râmnicu Vâlcea), Andreea Târșoagă (Olimpic Târgu Mureș), Ioana Bălăceanu (CSH Veroflor Brasov), Ștefania Surducan (Extrem Baia Mare), Andreea Popa (CSS 2 București/Dinamo București), Monica Barabas (Olimpic Târgu Mureș), Denisa Vâlcan (CSS Tulcea), Patricia Moraru (CSM București), Irina Neacșu (ACS Școala 181 București), Miruna Pica (Corona Brașov), Claudia Dima (Handbal Art Galați), Isabela Dragnea (CSM Ploiești), Iasmina Ichim (LPS Brăila), Daniela Marin (CSS Slobozia) și Oana Jipa (OK Sport Onești) (jucătoare de câmp).
Staff tehnic: Ion Ivan (antrenor principal), Steluța Luca (antrenor federal), Marius Dănuleț (antrenor secund), Ildiko Barbu (antrenor cu portarii)

Primul turneu final al generației 2000-2001 va fi Campionatul Mondial din luna august a anului viitor, unde tricolorele fac parte din grupa C, alături de Suedia, Franța și Cehia. Până atunci, lotul va susține mai multe stagii de pregătire și turnee de verificare, printre care și unul în România, unde sunt așteptate formații puternice de pe continent.

1 COMENTARIU

  1. Informatia este trunchiata (?? special) in ceia ce priveste apartanenta de club a sportivelor. Incercati sa verificati sursa ca este neserioasa.

LĂSAȚI UN MESAJ