Echipa ideală a etapei a XVIII-a a Ligii Naționale feminine

0
2319

Etapa a XVIII-a a programat două dueluri foarte importante din prima parte a clasamentului, CSM Ploiești-Corona Brașov și SCM Craiova-HCM Roman, ambele încheiate cu victorii ale oaspetelor. Cele două echipe dau patru jucătoare în primul „șapte” al etapei.

Portar: Viktoriya Tymoshenkova (HCM Roman)
Doar 16 goluri a primit Tymoshenkova în duelul de la Craiova, ceea ce înseamnă un procentaj de peste 50%! Jucătoarea din Ucraina a adunat 17 intervenții și a fost decisivă în victoria Romanului cu 22-17.

Extremă stânga: Ramona Farcău (CSM Ploiești)
Ramona Farcău a fost una din jucătoarele cele mai bune ale lui Neven Hrupec în înfrângerea din derby-ul cu Corona Brașov, scor 30-34. Farcău și-a trecut în cont șase goluri duminică seară.

Inter stânga: Cristina Zamfir (Corona Brașov)
Cristina Zamfir a fost de neoprit la Ploiești în victoria cu 34-30. Interul stânga a punctat de 13 ori în poarta lui Tatalovic și Șerban, contribuind decisiv la succesul echipei sale.

Centru: Iryna Glibko (HCM Roman)
Chiar dacă nu a strălucit ca în alte partide, Iryna Glibko a fost din nou foarte importantă pentru echipa sa. Romanul s-a impus cu 22-17 la Craiova, iar centru lui Florin Pera și-a trecut numele pe lista marcatoarelor de șapte ori.

Inter dreapta: Adriana Țăcălie (Corona Brașov)
Absența lui Carmen Cartaș i-a oferit Adrianei Țăcălie mai mult timp pe teren și în atac, iar aceasta nu a dezamăgit. Folosită în inter dreapta, Țăcălie a avut o prestație solidă, marcând de șase ori și a fost una din principalele arme ale lui Bogdan Burcea în deplasarea de la Ploiești.

Extremă dreapta: Ana Maria Simion (HCM Râmnicu Vâlcea)
Vâlcea s-a impus cu 23-21 la Slobozia, într-o partidă în care Ana Maria Simion a punctat de opt ori, șapte fiind din acțiune. Simion a fost cea mai bună marcatoare a echipei sale în această deplasare și a avut o singură ratare de pe pozițional.

Pivot: Katarina Jezic (HCM Baia Mare)
Fără să impresioneze, HCM Baia Mare s-a impus în fața Brăilei cu 26-22. Katarina Jezic a avut o prestație sigură în acest meci, punctând de patru ori pentru formația antrenată de Aurelian Roșca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ