alin sania csm calarasiPentru a treia oară în acest sezon în trei etape, Dunărea Călărași se impune la limită. Victima a fost Energia Pandurii Tg. Jiu, care putea obține un rezultat pozitiv pe final, însă inexactitatea din faza ofensivă a costat-o.

Cu Alin Șania revenit în teren, întâi pe faza defensivă și mai apoi și în atac, Dunărea Călărași a dominat primele 30 de minute ale meciului de debut de pe teren propriu. Elevii lui Aihan Omer au obținut un avantaj de trei goluri încă din start, 5-2, profitând de greșelile adversarilor, iar până la pauză diferența s-a menținut, deși Gurkovsky își desprinsese echipa la cinci lungimi între timp (13-8).

Partea a doua a fost una în care echipele și-au impărțit momentele de dominare. Șania a dus scorul la 17-13 imediat de la reluare, dar Acatrinei a restabilit egalitatea în minutul 40, după ce în acest interval Energia irosise inclusiv două aruncări de la șapte metri. Șania a readus Călărașiul în avantaj și tot el a refăcut ecartul de patru goluri (22-18 și 26-22), dar gorjenii nu au cedat și puteau fi răsplătiți pentru acest lucru. Gazdele nu au mai găsit drumul către poarta apărată foarte bine de Țenghea, iar Giotoiu, Bejinariu și Acatrinei au dus tabela la 26-25, scor la care elevii lui Liviu Andrieș au ratat trei posibilități de a egala. Dunărea a dat lovitura de grație prin Gurkovsky cu 20 de secunde rămase de joc, găsit excelent de același Șania, Acatrinei a semnat ultimul gol al meciului, prea târziu însă pentru ca victoria echipei de pe Borcea să fie pusă în pericol.

Cu acest succes, Dunărea Călărași se alătură echipelor care au punctaj maxim în acest debut de sezon, în timp ce Energia rămâne cu un succes.

Dunărea Călărași-Energia Pandurii Tg. Jiu 27-26 (16-13)
Dunărea Călărași: Andrei, Erhan, Brazhnyk (portari), Gurkovsky 7 goluri, Șania 6, Gavriloaia 3, Mitrea 3, Nicolae 2, Mateaș 2, Kumogorodsky 2, Zacaciurin 1, S. Ignat 1, Yuzbabenko, Carali, Bulov
Energia: Șelaru, Țenghea (portari), Acatrinei 8 goluri, Chiruț 6, Nistor 4, Țuțu 3, Giotoiu 2, Iancu 1, Bejinariu 1, Dediu 1, Șoldănescu, Păunică, Mledenciu
Aruncări de la 7m: 2/1, respectiv 3/1
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 2 x 2 min.

2 COMENTARII

  1. ANDRIES ANTRENOR ZERO BARAT DEMISIAAAAAAAAAAAA, CU ASEMENEA ANTRENOR SUNTEM IARASI PE ULTIMUL LOC, CHIAR NU VEDE NIMENI CE SE INTIMPLA

LĂSAȚI UN MESAJ