Dumitru Berbece devine principal la Corona! Laura Chiper continuă la Brașov!

0
2405

Antrenorul secund al Coronei Brașov din ultima perioadă, Dumitru Berbece, a fost numit astăzi principal al grupării de sub Tâmpa. Acesta va conduce formația brașoveană din postura de antrenor în duelul programat marți în capitală, cu CSM București, cu începere de la ora 19:00.

Numirea lui Dumitru Berbece vine după ce Mariana Târcă a fost demisă în urma înfrângerii cu ”U” Cluj, din primul meci oficial al anului. Acesta a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă. “Ne aflăm în faţa unui moment pe care nu ni l-am dorit dar peste care trebuie să trecem. Cu această ocazie anunţ că noul antrenor al echipei de handbal până la finalul turului este Dumitru Berbece. Numirea a venit firesc, pentru că este un antrenor care a fost alături de Corona în toată această perioadă, cunoaşte foarte bine echipa şi jocul şi am încredere că va reuşi să facă treabă. Sperăm ca această schimbare să fie de bun augur şi pentru echipă, pentru că, aşa cum s-a văzut, jocul nu funcţiona deloc. Este adevărat, în sport nu poţi câştiga întotdeauna, dar mai contează şi cum pierzi. Această schimbare vine înaintea unui meci împotriva unei echipe extrem de puternice, dar mergem încrezători şi optimişti că putem face un joc de care să fim mândri”, a declarat preşedintele Coronei, Liviu Dragomir.

Laura Chiper continuă la Corona!

Deși s-a vorbit intens de împrumutul Laurei Chiper la CSM București, extrema dreaptă continuă la Corona Brașov. În aceste condiții, campioana trebuie să caute altă soluție, în condițiile în care Cristina Vărzaru a decis să pună capăt carierei ca urmare a problemelor fizice. “Am mai purtat şi astăzi o discuţie cu Laura Chiper şi putem considera un caz închis împrumutul ei la CSM Bucureşti. Laura este împăcată şi liniştită, a înţeles foarte clar situaţia în care se află echipa, că este nevoie de aportul ei aici astfel că îşi doreşte să rămână la Corona. CSM Bucureşti şi-a dorit-o foarte tare, dar în clipa aceasta lucrurile sunt foarte clare. Marţi seara jucăm împotriva lor iar Laura trebuie să fie liniştită şi să se concentreze doar la ce avem de făcut la Corona. Avem mare încredere că ne va ajuta enorm cu prestaţia ei”, a afirmat președintele Coronei, Liviu Dragomir.

Corona Brașov se află în acest moment pe locul 5, la șase puncte de podium.

sursă foto: ASC Corona Brasov Official

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY