Două turnee de verificare pentru tricolori înaintea preliminariilor CM 2019

0
6064
Naționala de handbal masculin a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul preliminariilor Campionatului Mondial din 2019. Sub comanda lui Xavier Pascual Fuertes, “tricolorii” au efectuat zilele trecute un cantonament la Barcelona și vor participa în finalul anului la Yellow Cup, un puternic turneu amical. 
 
După revenirea în țară, handbaliștii vor intra rapid în cantonament la Călărași chiar în prima zi din 2018 și vor începe antrenamentele pentru Trofeul Carpați. Pe 11 ianuarie, la Bolzano, România debutează contra Italiei în campania de calificare la Mondiale. Din grupa 3 de calificare la baraj mai fac parte Ucraina și Insulele Feroe. Doar prima echipă clasată din cele șase grupe preliminare va juca în iunie 2018 în play-off-ul pentru turneul final din Germania și Danemarca.
 

Programul Yellow Cup:
29 decembrie – ora 19:20 – Elveția-Serbia
29 decembrie – ora 22:00 – România-Rusia
30 decembrie – ora 19:20 – Finala mică
30 decembrie – ora 22:00 – Finala mare

Programul Trofeului Carpați:
5 ianuarie – Tunisia-Portugalia, 18.45
5 ianaurie – România-Bahrain, 21.05
6 ianuarie – Finala mică, 18.45
6 ianuarie – Finala mare, 21.05

S-au pus în vânzare biletele pentru Trofeul Carpați

Biletele pentru Trofeul Carpați se pot achiziționa deja online pe entertix.ro (https://www.entertix.ro/evenimente/265/trofeul-carpati-2018-handbal-masculin-abonamente-5-6-ianuarie-2018-sala-polivalenta-ion-c-neagu-calarasi.html). Prețul unui abonament pentru cele două zile de competiție este de 25 lei. Ele se pot cumpăra și de la Sala Polivalentă Ion C.Neagu din Călărași în ziua partidelor.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY