alexandra dindiligan cluj 15-16”U” Alexandrion Cluj a furnizat prima surpriză a acestei ediții de campionat, învingând pe teren propriu pe Corona Brașov, 28-27, după ce Alexandra Dindiligan a transformat în ultima secundă o aruncare de la șapte metri.

Corona pleca drept favorită în duelul de la Cluj, însă tinerele handbaliste ale lui Carmen Amariei au făcut un joc bun, reușind să răstoarne calculele hârtiei.

Prima repriză a fost echilibrată, pe care oaspetele au început-o mai bine. Fosta jucătoare a lui ”U”, Nicoleta Dincă, ducea scorul la 5-3 (minutul 13), însă în doar un minut gazdele au restabilit egalitatea. S-a mers cap la cap din acel moment și până în minutul 42, când de la 20-20 clujencele au punctat de trei ori consecutiv, prin Paraschiv, Dindiligan și Popa. Corona a început cursa de urmărire și a egalat în ultimul minut, prin Cristina Zamfir, care a transformat o aruncare de la șapte metri, însă Clujul a obținut și ea o penalitate, în inferioritate numerică, după ce Paraschiv fusese eliminată la faza precedentă. Alexandra Dindiligan, aflată față în față cu Denisa Dedu, a transformat cu mult calm și a adus victoria Clujului, trei puncte extrem de importante pentru moralul echipei.

”U” Alexandrion Cluj-ASC Corona Brașov 28-27 (12-13)
”U” Alexandrion Cluj: Enache, Prodan, Măzăreanu (portari), Popa 6 goluri, Paraschiv 5, Dindiligan 5, Ivan 5, Laslo 4, Chintoan 3, Biriș
ASC Corona Brașov: Mîrcă Olariu, Dedu (portari), Zamfir 12 goluri, Chiper 6, Ciuciulete 2, Dincă 2, Pricopi 2, Cartaș 1, Marcu 1, Neagu 1, Bondar, Crețu, Țăcălie, Bucur, Briscan
Aruncări de la 7m: 7/6, respectiv 4/4
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.

sursă foto: Silviu Cristea

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ