csmb-dinamo 15-16Duelul echipelor românești din Cupa EHF a fost adjudecat de Dinamo. Oaspeții de miercuri seară au câștigat primul duel important al săptămânii, scor 26-23, după ce a controlat meciul aproape în totalitate, excepție făcând minutele de start. În urma acestui rezultat, în Liga Națională este un podium 100% bucureștean, cu CSM București, Dinamo și Steaua, despărțite de un singur punct.

A fost însă un meci de slabă calitate, în care cei doi portari, Iancu și Irimuș, au fost în prim-plan. De altfel, primul și-a ținut echipa în joc prin prestația sa, evitând astfel o înfrângere severă a vicecampioanei.

Începutul meciului a fost favorabil gazdelor, care au profitat de neinspirația „câinilor” de la finalizare și s-au desprins la 5-1 după doar șapte minute de joc. Au urmat însă momente mult mai bune pentru Dinamo, care pe fondul unei defensive sigure și mobile a recuperat multe mingi și a putut trece astfel la conducerea partidei. La jumătatea reprizei Șandru își aducea echipa pentru prima oară în avantaj, iar din acel moment jocul a curs într-o singură direcție. Elevii lui Eliodor Voica și Sebastian Bota au făcut 9-6 prin Asoltanei, pe contraatac, o diferență ce s-a micșorat însă în ultimele două minute, Negru și Marijanac reușind să puncteze în final pentru 12-13, scorul pauzei.

Suspansul s-a menținut doar în primele zece minute din actul secund. S-a mers cap la cap până la 14-15, moment în care Dinamo și-a început desprinderea ce s-a dovedit a fi decisivă, pe fondul a patru minute de superioritate, după ce Negru a primit o dublă eliminare pentru proteste. S-a făcut 14-19 și în ciuda eforturilor lui Iancu, CSM-ul nu a mai putut reveni în meci, în timp ce Irimuș și-a făcut treaba cu vârf și îndesat și a făcut posibil ca Dinamo să nu aibă emoții pe sfârșitul partidei. S-a terminat 26-23 pentru Dinamo, un succes meritat, cu care urcă pe locul secund, la egalitate cu Steaua, adversara din weekend.

CSM București-Dinamo București 23-26 (12-13)
CSM București: Iancu, Blazevic (portari), Negru 8 goluri, Humet 5, Șomlea 4, Marijanac 2, Stamate 2, Simovic 1, Militaru 1, Pătru, Milosevic, Stavrositu, Rotaru
Dinamo București: Makaria, Grigoraș, Irimuș (portari), Șandru 6 goluri, Vrankovic 6, Ragot 5, Asoltanei 4, Zulfic 2, Mocanu 2, Diaw 1, Savenco, Băluț, Vancea, Mousavi
Aruncări de la 7m: 3/3. respectiv 3/2
Eliminări: Militaru, Negru (2), Stamate, respectiv Diaw, Șandru, Vrankovic (2), Mousavi

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ