Poate cel mai așteptat duel al etapei a doua s-a consumat joi seară, la Turda, între Potaissa și Dinamo București. „Câinii” s-au impus cu 36-31 (15-19), dar au avut prestații diametral opuse în cele două reprize.
Primele 30 de minute au avut Turda în prim-plan, care s-a desprins nesperat de repede pe tabelă. Având o apărare avansată ce a recuperat foarte multe mingi în primele cinci minute, gazdele s-au desprins la 4-0 și 7-1, l-au forțat pe Eliodor Voica să ceară un prim timp de odihnă în minutul 3, și și-au continuat evoluția fără greșeală în plan ofensiv, însă și în fața unei defensive aproape inexistente. Turda a intrat la cabine cu un avantaj de patru lungimi, 19-15, doar că pauza a venit la timp pentru campioni care au etalat un alt joc în partea a doua.
Defensiva a funcționat din ce în ce mai bine pentru Dinamo, iar Irimuș a fost și el mai sigur între buturi. Diferența de la pauză a fost anulată în doar opt minute, iar după ce Capotă a dus pe Dinamo în avantaj, jocul a curs lin spre victoria acesteia. „Câinii” au ajuns și la +6 pe tabelă, 31-25, și au terminat partida cu un succes important, 36-31, care îi instalează deja pe prima treaptă a clasamentului.
sursă foto: Mircea Roșca – www.ActionFoto.ro
Results
Team | Prima repriză | Rezultat final |
---|---|---|
AHC Potaissa Turda | 19 | 31 |
Dinamo București | 15 | 36 |
AHC Potaissa Turda
# | Player | Goluri | Eliminări | Cartonașe roșii |
---|---|---|---|---|
1 | Adrian Țenghea | 0 | 0 | 0 |
2 | Georgică Cîntec | 3 | 1 | 0 |
4 | Ionuț Rotaru | 7 | 0 | 0 |
7 | Daniel Pop | 0 | 0 | 0 |
8 | Roland Thalmaier | 4 | 0 | 0 |
10 | Roman Zacaciurin | 0 | 0 | 0 |
12 | Ludovic Varo | 0 | 0 | 0 |
14 | Dragoș Iancu | 4 | 0 | 0 |
17 | Răzvan Pavel | 3 | 0 | 0 |
18 | Cristian Adomnicăi | 3 | 0 | 0 |
19 | Radu Lazăr | 2 | 2 | 0 |
22 | Ionuț Ștef | 3 | 0 | 0 |
28 | Silvian Amihăesi | 2 | 1 | 0 |
33 | Teodor Pințoiu | 0 | 0 | 0 |
88 | Dragoș Fleșer | 0 | 0 | 0 |
Total | 31 | 4 | 0 |
Dinamo București
# | Player | Goluri | Eliminări | Cartonașe roșii |
---|---|---|---|---|
5 | Cosmin Capotă | 2 | 1 | 0 |
6 | Sajad Esteki | 7 | 0 | 0 |
10 | Alexandru Asoltanei | 8 | 0 | 0 |
11 | Flavius Cîmpan | 0 | 0 | 0 |
12 | Ștefan Grigoraș | 0 | 0 | 0 |
15 | Liviu Mironescu | 3 | 2 | 0 |
16 | Ionuț Irimuș | 0 | 0 | 0 |
17 | Andrei Savenco | 1 | 0 | 0 |
18 | Pierre Yves Ragot | 1 | 0 | 0 |
27 | Ciprian Șandru | 5 | 0 | 0 |
33 | Allahkaram Esteki | 1 | 0 | 0 |
66 | Marius Mocanu | 1 | 0 | 0 |
73 | Daniel Bera | 0 | 0 | 0 |
77 | Jakov Vrankovic | 3 | 1 | 0 |
88 | Alireza Mousavi | 2 | 1 | 0 |
90 | Bogdan Criciotoiu | 2 | 0 | 0 |
Total | 36 | 5 | 0 |