Etapa cu numărul 21 n-a adus surprize mari. Dinamo București a câștigat derby-ul cu Steaua, 23-22, la capătul unui meci disputat și care a început cu un minut de protest din partea ambelor formații vis-a-vis de regula impusă de FRH privind numărul extra-comunitarilor.
Dinamo a câștigat așadar la limită meciul cu Steaua, 23-22, și a revenit pe prima poziție în clasament. Steaua a dat o replică bună, dacă ținem cont că etapa trecută primise 35 de goluri pe teren propriu de la Turda, a condus pe parcursul primei reprize, iar campioana a intrat la cabine cu un avantaj minim, 11-10. În partea a doua „câinii” s-au desprins la patru lungimi și Steaua a revenit pe tabelă, prea târziu pentru a mai salva însă ceva din acest meci.
CSM Bacău a obținut trei puncte importante în economia play-out-ului, 27-25 la Făgăraș, după ce la pauză a condus la șapte goluri, 18-11. Gazdele nu s-au bazat pe două piese importante, Nicu Ungureanu și Alex Dedu, în timp ce Nikola Crnoglavac a fost principalul om al lui Adi Petrea, marcator a 12 goluri.
Dunărea Călărași a mai făcut un pas către play-off, după 18-17 la Vaslui, într-un meci în care gazdele conduceau cu 13-9 în minutul 40! A fost totodată un duel de la distanță al portarilor, Valentin Petrila și George Șelaru, ambii cu intervenții numeroase pe parcursul partidei.
CSM București a mai obținut o victorie importantă, 28-19 cu Poli Timișoara, după o repriză secundă pe care a controlat-o în totalitate. Bucureștenii continuă cursa pentru un loc în primele 4, se află la egalitate de puncte cu Constanța și la un punct în urma lui Minaur, dar are un meci dificil etapa viitoare, la Călărași.
CSM Focșani s-a impus pe teren propriu în fața Reșiței, 30-25, și continuă să spere la un loc în play-off. Dalibor Cutura a avut și de data aceasta multe absențe, Didi Hrimiuc, Attila Eros sau Mihăiță Miroiu fiind indisponibili și ieri.
Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul la zi:
Clasament Liga Națională masculină – 2019/2020
Pos | Team | J | V | E | Î | GM | GP | Golaveraj | Puncte |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 21 | 18 | 1 | 2 | 664 | 560 | 104 | 55 |
2 | ![]() | 22 | 16 | 2 | 4 | 657 | 609 | 48 | 50 |
3 | ![]() | 23 | 14 | 1 | 8 | 642 | 618 | 24 | 43 |
4 | ![]() | 23 | 13 | 3 | 7 | 610 | 542 | 68 | 42 |
5 | ![]() | 23 | 13 | 3 | 7 | 618 | 583 | 35 | 42 |
6 | ![]() | 23 | 13 | 2 | 8 | 651 | 633 | 18 | 41 |
7 | ![]() | 23 | 12 | 1 | 10 | 605 | 577 | 28 | 37 |
8 | ![]() | 22 | 10 | 3 | 9 | 568 | 563 | 5 | 33 |
9 | ![]() | 23 | 10 | 1 | 12 | 542 | 573 | -31 | 31 |
10 | ![]() | 22 | 8 | 1 | 13 | 585 | 599 | -14 | 25 |
11 | ![]() | 23 | 7 | 1 | 15 | 575 | 635 | -60 | 22 |
12 | ![]() | 23 | 7 | 0 | 16 | 592 | 634 | -42 | 21 |
13 | ![]() | 22 | 3 | 2 | 17 | 542 | 605 | -63 | 11 |
14 | ![]() | 23 | 3 | 1 | 19 | 538 | 658 | -120 | 10 |