Diana Șamanț aduce victoria Bistriței în secundele de final! Brăila se întoarce cu toate punctele de la Cisnădie, Minaur câștigă la Craiova! Victorii pentru favorite

0
1475

A fost o etapă nebună, în care două partide au fost decise în secundele de final. Gloria Bistrița, Dunărea Brăila și Minaur Baia Mare au câștigat cele mai importante partide ale rundei, ultimele două chiar în deplasare.

Cel mai atractiv meci al etapei era programat la Cisnădie, între Măgura și Dunărea Brăila. Oaspetele au ieșit învingătoare dintr-un meci foarte echilibrat, în care au preluat conducerea pentru prima oară abia în minutul 47, după reușita Marinei Dmitrovic. Sârboaica a fost de altfel și cea care a stabilit scorul final, marcând cu 30 de secunde înainte de final, de la nouă metri, și a adus victoria echipei sale, 26-25. În total, Dmitrovic a înscris de 11 ori!

Minaur a profitat de absențele din tabăra Craiovei, s-a impus în Bănie, scor 22-17, și a urcat pe locul 5 în clasament. Bogdan Burcea nu s-a bazat nici acum pe Trifunovic, Zamfir și Tătar, în timp ce acestora li s-a alăturat pe lista indisponibilităților Khavronina și Klikovac, accidentate etapa trecută, la Buzău. Gazdele au rezistat 20 de minute, au condus cu 4-0 și 8-6, însă până la pauză situația s-a schimbat total. Baia Mare a marcat de șapte ori la rând până la finalul reprizei, iar în partea a doua și-a conservat avantajul.

Gloria Bistrița a obținut cu mari emoții prima victorie de pe teren propriu din acest sezon. Aceasta a venit în ultimele secunde, prin reușita mezinei Diana Șamanț, găsită liberă pe semicerc de Dziyana Ilyina. În prealabil, Zoqbi de Paula apărase aruncarea Alexandrei Severin, de la nouă metri, la scorul de 23-23. A fost un meci echilibrat, cu multe răsturnări de scor, Zalăul revenind de la 23-21 în ultimele trei minute. Andreea Tecar a fost principala marcatoare a disputei, cu șapte goluri.

Gloria Buzău a bifat o nouă victorie, 31-27 în Giulești, cu Rapid, și rămâne pe poziția a patra. Buzoiencele au avut o misiune grea, deoarece rapidistele au făcut cel mai bun joc al sezonului și au condus la patru goluri în prima repriză. A fost 14-13 la pauză însă pentru gazde, dar Buzăul a revenit în actul secund și s-a desprins decisiv în ultimul sfert de oră.

Favorite certe, CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea și Corona Brașov s-au impus și ele în etapa a patra. Campioana a câștigat la Turda meciul cu ”U” Cluj, 34-23, într-un meci în care Ana Maria Savu a revenit pe teren după accidentare, CSM București a trecut de AHCM Unirea Slobozia, 27-21, iar Corona Brașov a trecut de Slatina, 31-22.

Rezultatele etapei (click pe scor pentru marcatoare) și clasamentul la zi:

Clasament Liga Națională feminină 2019/2020

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
1109012622085427
2118213072723526
3107122782245422
4107032592421721
5116232782621620
6116052852731218
710604230226418
8105142582401816
911506261258315
1011506238255-1715
1110316220251-3110
1211119245285-404
13111010251312-613
14111010228292-643

sursă foto: Facebook CS Gloria 2018

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY