Demis Grigoraș și Adrian Sipos, prezentați oficial de Tatabanya!

0
2036

Doi jucători importanți din Liga Națională, Demis Grigoraș și Adrian Sipos, nu vor mai evolua din vară pentru Poli Timișoara, respectiv HC Odorhei. Cei doi au fost prezentați oficial de către Grundfos Tatabanya, a treia echipă a Ungariei în sezonul recent încheiat.

Demis Grigoraș îl înlocuiește la Tatabanya chiar pe noul jucător al Constanței, sârbul Nikola Crnoglavac. Internaționalul român se află la a treia echipă din carieră, după CS Caraș Severin și Poli Timișoara.

Adrian Sipos revine în Ungaria după cinci ani de zile, timp în care a evoluat în Liga Națională. Născut la Szombathely, pivotul de 26 de ani a jucat doi ani pentru Veszprem și a ajuns în 2011 în România, la Bacău, unde a stat trei sezoane. Sipos a plecat apoi la Odorhei, cu care a câștigat Cupa Challenge.

Cei doi au semnat contracte valabile pe câte două sezoane.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ