Debut dificil pentru HC Vaslui în noul sezon: „Vom avea de partea noastră entuziasmul suporterilor!”

0
886

HC Vaslui debutează acasă în noul sezon al Ligii Naţionale, urmând a întâlni ocupanta locului 4 în ediţia trecută de campionat, Potaissa Turda. Sandu Iacob mizează pe entuziasmul din tribune şi ambiţia grupului, pentru un început cu dreptul.

HC Vaslui are parte de unul dintre cele mai dificile începuturi de campionat, urmând a întâlni în primele trei etape numai echipe dintre primele patru ale sezonului trecut.

“Avem un început de campionat interesant, dar extrem de dificil. Întâlnim ocupanta locului 4, vicecampioana şi medaliata cu bronz din ediţia trecută de campionat. Ne dorim să ne ridicăm la nivelul lor şi să scoatem maximum din aceste jocuri. Cu siguranţă, vom avea de partea noastră entuziasmul suporterilor, pe care îi dorim aproape la fiecare meci”, a declarat Sandu Iacob, antrenorul HC Vaslui.

Primul meci este programat mâine, de la ora 18.30, în faţa propriilor suporteri, formaţia vasluiană întâlnind Potaissa Turda, una dintre cele mai muncitoare şi organizate echipe din prima ligă. „E un meci complicat. Adversarii sunt bine organizaţi. Preşedintele lor, Flaviu Sâsâiac, a fost de curând felicitat de conducerea Federaţiei pentru cum a negociat drepturile TV. Asta înseamnă că se bucură şi de susţinere. Sperăm să prindem o zi foarte bună, pentru a câştiga”.

Casa de bilete va fi deschisă în ziua meciului, de la ora 16, iar preţul unui tichet este de 10 lei.

sursă: obiectivvaslui.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ