Debut cu dreptul pentru Roman în noul sezon! Rapid a revenit în Liga Națională cu o victorie

0
1074

Astăzi au avut loc primele două meciuri oficiale în handbalul feminin din noul sezon competițional, iar gazdele au avut câștig de cauză în ambele întâlniri. Întâi, CSM Roman a învins pe HC Zalău cu 26-23 (12-10), pentru ca la prânz Rapidul să câștige duelul nou-promovatelor, 28-25, cu CSM Slatina.

La primul meci oficial sub comanda lui Constantin Ștefan, CSM Roman a trecut de HC Zalău cu 26-23 (12-10), iar gruparea romașcană a ajuns astfel la nouă meciuri consecutiv în care nu a pierdut pe teren propriu în fața trupei din Sălaj. Ana Maria Iuganu și Jasna Toskovic au fost cele mai bune marcatore ale gazdelor, cu câte șase reușite, iar de la Zalău Roxana Rob a înscris cele mai multe goluri, șapte.

În Giulești, Rapid București a revenit pe prima scenă cu o victorie, scor 28-25 (13-12), în fața unei alte nou-promovate, CSM Slatina. A fost un meci decis însă în minutele de final, în condițiile în care în minutul 57 tabela indica 26-25 în favoarea gazdelor. Cristina Niculae a fost principala marcatoare a Rapidului, cu șase goluri, în timp ce de la Slatina Ștefania Lazăr a punctat de opt ori.

Programul partidelor rămase de disputat din prima etapă (click pe scor pentru marcatoare):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY