vaslui-calarasi 15-16 amicalDunărea Călărași n-a avut viață ușoară în deplasarea de la Galați, deși era cotată drept favorită certă în duelul cu Danubius. Fără Șania, accidentat, călărășenii au tras din greu pentru cele trei puncte, marcând golul victoriei cu 40 de secunde înainte de final.

Cele două echipe s-au întâlnit și la Cupa Municipiului Vaslui, în urmă cu o săptămână, iar Călărașiul reușise un succes mai categoric decât o arată scorul, 32-29. Duelul din campionat a fost mult diferit, nou-promovata agățându-se de orice șansă avută, ceea ce putea să-i aducă cel puțin un punct în final.

S-a mers cap la cap pe întreaga durată a meciului și se poate spune că Dunărea s-a impus datorită experienței superioare. Foștii dinamoviști Fuică și Nițu au făcut un meci bun, dar Galațiul a fost răpusă în ultimul minut de golul lui Florin Nicolae. La ultimul atac, Danubius n-a reușit să înscrie și să scoată un punct, astfel că echipa lui Aihan Omer scapă în cele din urmă cu bine dintr-o deplasare ce se anunța facilă la prima vedere.

CSU Danubius Galați-AHC Dunărea Călărași 22-23 (11-11)
CSU Danubius Galați: Fuică, Drenceanu (portari), Nițu 7 goluri, Ciobanu 6, Lăpușneanu 2, Udriștoiu 2, Frangulea 1, Burlacu 1, Mârșiu 1, Dospinescu 1, Ionel 1, Cristescu, Savu, Șahîn, Grigore, Mureșan
AHC Dunărea Călărași: Andrei, Erhan (portari), Gavriloaia 7 goluri, Yuzhbabenko 3, Bulov 3, Gurkovsky 3, Nicolae 2, S. Ignat 2, Zacaciurin 1, Mateaș 1, Vartic 1, M. Ignat, Mitrea, Carali, Kumogorodsky
Aruncări de la 7m: 4/1, respectiv 5/3
Eliminări: 5 x 2 min., respectiv 2 x 2 min.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ