odorhei-adi petrea 15-16Dacă la Târgu Jiu Vlad Caba a avut mari probleme de efectiv, în duelul de pe teren propriu cu HC Adrian Petrea, disputat duminică de la ora 20:00 tehnicianul a contat din nou pe Rusia și Kuzmanoski. Iar prezența celor doi s-a dovedit a fi de bun augur, gazdele impunându-se cu 23-19, după un ultim sfert de oră controlat autoritar.

Meciul a avut loc la o oră diferită față de cea la care-și dispută Odorheiul de obicei meciurile de acasă, Sala Sporturilor fiind ocupată în acest weekend cu Târgul de Toamnă. Pe teren, gazdele au controlat prima repriză în totalitate, au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri, 11-8, și s-au desprins la cinci lungimi în minutul 35 după reușita lui Chike Onyejekwe. Reșițenii lui Adi Petrea nu au cedat însă luptă și au revenit în meci. Pivotul Ștefan Huta a restabilit egalitatea la 17 în minutul 47, dar oaspeții nu au putut ține pasul în ultimele minute. Talas (2), Markez, Kuzmanoski și Ojleski au tranșat soarta celor trei puncte în favoarea echipei lor, iar Odorheiul s-a impus la final cu 23-19 și rămâne la egalitate de puncte cu CSM București în fruntea clasamentului.

HC Odorhei-HC Adrian Petrea 23-19 (11-8)
HC Odorhei: Szabo, Orban, Jokanovic (portari), Talas 5 goluri, Onyjekwe 5, Markez 5, Ojleski 2, Rusia 2, Kuzmanoski 2, Konya 1, Sipos 1, Szasz
HC Adrian Petrea: Tevzadze, Drăghici (portari), Lela 6 goluri, Huta 4, Vaidasigan 3, Trifkovic 2, Ignat 2, Bahan 1, Stan 1, Popovici, Rohozneanu, Dospinescu, Rugaci, Starchenko
Aruncări de la 7m: 4/3, respectiv 2/1
Eliminări: Sipos, Rusia, Talas, Onyjekwe, Markez, respectiv Trifkovic, Ignat, Vaidasigan (2)
Cartonaș roșu: Bahan (minutul 30)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ