CSM Slobozia a obținut împrumutul Mariei Gavrilă: „A demonstrat că poate să joace în Ligă”

0
1033

maria gavrilaCSM Slobozia a reușit prima mutare a iernii. Conducerea nou-promovate a ajuns la un acord cu ACS Școala 181 SSP București în privința împrumutului Mariei Gavrilă, până la finalul sezonului, cea care a debutat deja în Liga Națională, în tricoul Craiovei.

Interesul Sloboziei pentru Maria Gavrilă nu este recent, echipa dorind să o transfere încă din vară pe internaționala de tineret, însă negocierile nu s-au finalizat. Acum, coordonatoarea de joc merge sub formă de împrumut sub comanda lui Liviu Paraschiv. „E o jucătoare bună, o jucătoare care a demonstrat că poate juca în Liga Națională, o jucătoare de viitor. Sper să ne înțelegem bine să facem lucruri bune împreună. Am vrut să vină din vară, dar a fost un refuz din partea domnului Gavrilă. Am urmărit-o în două jocuri, a jucat destul de bine, cred că a trecut peste accidentarea avută.”, ne-a declarat Liviu Paraschiv.

CSM Slobozia reia astăzi pregătirea, însă Maria Gavrilă se va alătura noilor sale colege începând de săptămâna viitoare, de luni. Echipa de pe Ialomița va susține două turnee de pregătire în pauza de iarnă, la Roman și la Brașov, pentru ca pe 11 ianuarie să întâlnească pe HCM Rm. Vâlcea, în prima etapă a returului.

Maria Gavrilă este a treia jucătoare care ajunge la Slobozia în acest sezon de la ACS Școala 181 SSP București, după Raluca Dăscălete și Adina Grigoraș.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY