csmb-ploiesti 15-16Handbalistele de la CSM București s-au încălzit pentru cel mai important meci oficial al sfârșitului de an, cel cu ZRK Buducnost, programat duminică, la Sala Polivalentă din Capitală (ora 19:00), printr-o victorie în etapa a 10-a a Ligii Naționale. Marți, jucătoarele antrenate de Kim Rasmussen au învins pe CSM Ploiești, scor 32-27 (15-14), într-un meci găzduit de Sala Rapid.

Tigroaicele au început în forță meciul cu CSM Ploiești, iar în minutul 5 aveau deja 5-1. Debutul lejer le-a adus însă o relaxare pe care oaspetele au speculat-o, ajungând nu doar să egaleze, ci să și conducă, 7-8 (min. 17) și 8-9 (min. 18).

CSM a revenit însă repede în avantaj, cu trei goluri în două minute, 11-9 (min. 22), iar până la pauză campioanele au rămas în avantaj pe tabelă. Partea a doua s-a reluat de la 15-14, dar scorul a luat repede proporții. Cu o apărare bună și un contraatac eficient, CSMB s-a desprins mai întâi la 19-14 (min. 35), apoi la 26-18 (min. 46) și în fine la 31-20 (min. 52). Din acel moment, CSM a ridicat piciorul de pe accelerație. Kim Rasmussen a schimbat aproape toată echipa, introducând în teren jucătoarele care au evoluat mai puțin, iar tabela a arătat la final 32-27 pentru CSMB.

Cu această victorie, CSM a acumulat 30 de puncte din tot atâtea posibile (golaveraj +100) și se menține pe prima poziție a clasamentului Ligii Naționale.

Duminică, Tigroaicele vor avea cel mai important test din Grupa D a Ligii Campionilor: meciul cu deținătoarea trofeului, ZRK Buducnost.

CSM București-CSM Ploiești 32-27 (15-14)
CSM București: Grubisic, Pessoa (portari), Brădeanu 6 goluri, Martin 6, Gullden 4, Vărzaru 4, Cavaleiro 3, Curea 2, Rodrigues 2, Manea 2, Jorgensen 1, Bazaliu 1, Vetkova 1, Da Silva, Nan
CSM Ploiești: Tatalovic, Ifrim (portari), Shutska 8 goluri, Tudor 8, Dmitrovic 5, Farcău 3, Vasilescu 1, Bozovic 1, Preda 1, Gavrilă, Tivadar, Chiricuță
Aruncări de la 7m: 3/3, respectiv 4/3
Eliminări: Tivadar (2), Tudor, Chiricuță

sursă: csmbucuresti.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ