Învinsă sever în prima partidă a finalei, CSM Bucureşti a strâns rândurile şi a împins finala într-un meci decisiv. Elevii lui Zvonko Sundovski au câştigat cu 27-25 un meci interesant, cu răsturnări de situaţie, în care Iancu a apărat trei aruncări de la şapte metri în ultimul sfert de oră.

Într-o sală plină, CSM Bucureşti şi Dinamo Bucureşti au oferit un meci foarte frumos. Iar aspectul pozitiv în urma acestei finale este că vom mai avea o partidă între cele două rivale, luni.

Având şansa de a pune mâna pe titlu după 11 ani de pauză, “câinii” au început mult mai bine meciul. Oaspeţii au avut 4-2 şi 6-3, dar CSM-ul s-a trezit de data aceasta la timp pentru a nu pierde prematur contactul cu adversarul. Ajutaţi de paradele lui Blazevic şi de golurile marcate de Milosevic şi Humet, gazdele au răsturnat scorul şi de la 9-11 la pauză tabela indica 13-11.

Rapid, CSM Bucureşti s-a distanţat la patru lungimi la reluare, 15-11, dar la fel de iute Dinamo a revenit în meci. Asoltanei a egalat la 16 în minutul 37 şi tot el a readus formaţia vizitatoare la conducere cinci minute mai târziu: 17-18. S-a mers cap la cap până la final, dar cu Ionuţ Iancu în prim-plan, care l-a completat perfect pe Blazevic. Internaţionalul român a apărat trei aruncări de la şapte metri în ultimul sfert de oră şi a înclinat balanţa decisiv în favoarea vicecampioanei. CSM a fost inspirată şi în ofensivă, iar Humet, Negru şi Stamate au dus scorul la 26-23, pentru ca tot spaniolul din inter dreapta să încheie conturile, după ce Şandru şi Mousavi apropiaseră Dinamo la un gol. Finala are nevoie astfel de un meci decisiv, ce va avea loc luni, în Ştefan cel Mare, de la ora 18:00.

AHC Potaissa Turda

SCM Politehnica Timișoara

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ