CSM București ratează finala Ligii Campionilor

0
1669

CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de echipa maghiară Gyori Audi ETO KC cu scorul de 26-20 (12-10), sâmbătă, în prima semifinală desfăşurată la turneul Final4 al competiţiei, găzduit de Papp Laszlo Sportarena din Budapesta.

Campioana en titre a câştigat meritat, la capătul unui meci pe care l-a dominat la toate capitolele, şi a făcut un nou pas către al patrulea său trofeu, după cele din 2013, 2014 şi 2017.

Campioana României a plătit preţul celor două perioade ”moarte”, în care nu a reuşit să marcheze, zece minute în prima repriză şi zece în a doua.

CSM Bucureşti a început foarte slab meciul, având trei bare în primele cinci minute, iar Gyor a condus cu 3-0 (min. 7), unguroaicele ratând şi o aruncare de la 7 metri. Primul gol al ”tigroaicelor” a venit abia în min. 11, când Neagu a marcat din a patra sa aruncare.

CSMB a intrat uşor-uşor în meci, dar a avut probleme la atacul poziţional şi pe repliere, astfel că Gyor a continuat să conducă la două-trei goluri. Campioana României a reuşit să se apropie la un singur gol în min. 25, 8-9, dar formaţia ungară a intrat la pauză cu un avans de două goluri, 12-10.

Gyor a condus după pauză la trei goluri în câteva rânduri, 15-12, 16-13, dar CSM s-a apărat mai agresiv, s-a apropiat pe tabelă şi a reuşit să egaleze pentru prima oară în min. 42, când Kurtovic a marcat pentru 16-16. Imediat, echipa noastră a ratat şansa de a trece în avantaj, iar Gyor a marcat de două ori la rând: 18-16 (45). Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri, iar Gorbicz a dus avantajul echipei maghiare la trei goluri (19-16). CSM a ratat de două ori şi cu şapte jucătoare de atac (Johansson a scos portarul şi a jucat cu doi pivoţi), ajungând la 10 minute fără gol marcat. Gyor s-a apărat excelent în continuare şi s-a desprins decisiv la cinci goluri, 22-17 (55). Ultimele cinci minute nu au mai contat practic, ambele echipe fiind conştiente de deznodământ, victorie pentru Gyor, 26-20.

CSM Bucureşti participă la al treilea său turneu Final4, la primul câştigând trofeul, în 2016. Anul trecut a jucat finala mică, la fel cum se va întâmpla şi anul acesta, cu învinsa din a doua semifinală, care le opune pe Rostov pe Don şi Vardar Skopje (19,00). Meciul pentru locul al treilea va avea loc duminică, de la ora 16,15.

Au evoluat echipele:
CSM Bucureşti: Paula Ungureanu, Jelena Grubisic – Aneta Udriştioiu, Marit Malm Frafjord, Isabelle Gullden (1 gol), Iulia Curea (1), Cristina Neagu (6), Sabina Rosengren Jacobsen, Line Anna Ryborg Joergensen (1), Camille Ayglon Saurina, Oana Manea (4), Amanda Kurtovic (4), Gnonsiane Niombla, Nathalie Hagman, Majda Mehmedovic (3). Antrenor: Per Andre Johansson.
Gyor: Kari Aalvik Grimsboe, Eva Kiss – Anne Mette Hansen, Anita Gorbicz (5), Stine Bredal Oftedal (5), Eduarda Amorim Taleska (4), Anja Althaus (1), Cornelia Nycke Groot (7), Yvette Broch (2), Bernadett Bodi (2), Mireya Gonzalez Alvarez. Antrenor: Ambros Martin.

Arbitri: Dalibor Jurinovic, Marko Mrvica (ambii din Croaţia); delegaţi EHF: Anja Freser (Slovenia), Jutta Ehrmann-Wolf (Germania).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: (c)  CSM Bucuresti Oficial / Facebook

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY