csmb-clujCSM București este aproape de cea mai mare realizare din istoria clubului, câștigarea titlului de campioană națională. Trupa din capitală are 1-0 în finala cu HCM Baia Mare, după succesul de pe teren propriu de săptămâna trecută, și poate încheia astăzi seria, de la 18:30.

Învingătoare cu 23-22 în meciul de joi, CSM București mai are nevoie de un singur succes pentru a-și trece în cont titlul de campioană. Ekaterina Vetkova, pivotul CSM-ului, este de părere că echipa sa poate rezolva soarta finalei încă din primul meci. „Cred că orice este posibil și totul va depinde de noi. Ne vom face jocul nostru astăzi și vom încerca să facem mai puține greșeli decât în meciurile precedente. Nu știu dacă presiunea este pe umerii HCM-ului sau nu. Aceasta este finala și am așteptat acest meci tot sezonul, am venit aici să ne luptăm până în ultima secundă.”, ne-a declarat jucătoarea de origine rusă, care a câștigat în trecut medalia de aur în tricoul Oltchimului.

Partida a doua dintre HCM Baia Mare și CSM București va avea loc astăzi, de la ora 18:30, și va fi transmisă de Digisport. Până acum, cele două echipe s-au intâlnit de patru ori, scorul la general fiind egal, 2-2.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ