CSM București continuă parcursul fără greșeală în Liga Națională

0
881

Campioana României a suferit o repriză la Brăila, dar s-a impus categoric în cele din urmă. CSM București a câștigat cu 34-27 (13-13) în fața Dunării și are 16 din 16 în întrecerea internă.

Brăila a rezistat timp de 30 de minute în fața campioanei, însă n-a putut ține pasul și în actul secund. Chiar dacă CSM-ul a început în forță și a condus cu 3-1, Dunărea a revenit rapid în joc, a egalat la 4 prin Apetrei și chiar a trecut la conducere ulterior. „Dubla” lui Zamfirescu a făcut 9-7 pentru Brăila, iar replica bucureștencelor nu s-a lăsat mult așteptată. CSM București a înscris de patru ori consecutiv, dar nu a fost suficient pentru a intrat la cabine în avantaj. Apetrei și Brot au semnat ultimele goluri ale reprizei și după primele 30 de minute scorul era egal, 13-13.

Diferența s-a făcut în primele zece minute ale actului secund, chiar dacă Tiron a fost cea care a deschis tabela. Elevele lui Kim Rasmunssen și Adi Vasile au dus scorul la 21-15 în minutul 40 și au rezolvat practic soarta meciului. Până la final diferența s-a mărit și CSM-ul s-a impus cu 34-27, un rezultat ce păstrează procentajul victoriilor la 100% în acest sezon.

HC Dunărea Brăila-CSM București 27-34 (13-13)
HC Dunărea Brăila: Stan, Voicu (portari), Apetrei 9 goluri, Zamfirescu 5, Brot 4, Czeczi 3, Tiron 3, Moldovan 2, Gheorghe 1, Pîrvuț, Obedanu, Irimia, Orșivschi
CSM București: Iordache, Pessoa, Grubisic (portari), Gullden 6 goluri, Vărzaru 6, Martin 5, Manea 4, Curea 3, Da Silva 3, Rodrigues 2, Vetkova 2, Bazaliu 1, Brădeanu 1, Torstensson 1, Nan, Nicula
Aruncări de la 7m: 7/5, respectiv 5/4
Eliminări: Zamfirescu, Tiron, respectiv Curea, Manea

sursă foto: silhouettes.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ