CSM București câștigă la Constanța și este noul lider !

0
377

csm-steauaEchipa lui Bozo Rudic și Ovidiu Mihăilă merge ceas în Liga Națională ! Gruparea din capitală a bifat un nou succes răsunător, 31-30 la Constanța, într-o partidă în care Simovic a adus victoria în secundele de final.

Duelul primelor două clasate a adus un meci încrâncenat, care s-a soldat cu 12 eliminări și 3 cartonașe roșii ! Pe teren, cele două echipe și-au împărțit reprizele, campioana fiind mai bună în prima jumătate, iar CSM-ul în cea de a doua.

HCM a dominat așadar primele 30 de minute, în care CSM-ul a condus o singură dată, 8-7. S-a ratat însă mult, cei doi portari fiind providențiali, dar cu un plus pentru Stănescu. De la 7-8 în minutul 16, campioana a revenit și a intrat la cabine cu un avantaj de patru goluri, 17-13, dar a cedat, la fel ca și cu Poli, în repriza secundă.

HCM a greșit mult în partea a doua și a dat posibilitatea bucureștenilor să revină rapid în meci. Marijanac a egalat la 17 în minutul 34 și s-a mers cap la cap până la 23-23, la jumătatea reprizei. Au urmat însă multe greșeli ale campionilor, de care oaspeții au profitat și s-au desprins la trei goluri, 26-23 și 27-24, motiv pentru care Sundovski a solicitat timp de odihnă (minutul 52). În șase minute, HCM-ul a revenit la conducere, după ce oaspeții au irosit la rândul lor cu ușurință câteva atacuri, însă Rotaru a egalat rapid și a scos și o eliminare la Șomlea. În inferioritate, Humet a punctat pentru 30-29, dar cu un minut înainte de final Negru a restabilit egalitatea din extremă, pentru ca cu 25 de secunde înainte de final Blazevic să apere aruncarea lui Angelovski dintr-un unghi greu. Plecați pe atac, jucătorii lui Bozo Rudic și Ovidiu Mihăilă au înscris golul victoriei prin Simovic, printr-o aruncare de la nouă metri, însă n-a fost ultimul eveniment al meciului. Stamate a oprit tentativa adversarilor de a repune rapid și a văzut cartonașul roșu, așa cum a văzut și Buricea după ce l-a împins pe pivotul bucureștean, deranjat de gestul provocator al acestuia. Stavrositu, de la centru, nu l-a putut învinge pe Blazevic, iar meciul se termină cu victoria CSM-ului, 31-30, care devine noul lider.

HCM Constanța-CSM București 30-31 (17-13)
HCM Constanța: Humet 9 goluri, Buricea 9, Stavrositu 3 (1 din 7m), Șomlea 3, Cutura 2, Rakcevic 1, Toma 1, Angelovski 1, Cristescu 1
CSM București: Simovic 9 goluri, Marijanac 9 (1 din 7m), Milosevic 4, Rotaru 4, Constantinescu 3, Sîncelean 1, Negru 1
Aruncări de la 7m: 2/1, respectiv 2/1
Eliminări: 7 x 2 min., respectiv 5 x 2 min.
Cartonașe roșii: Adzic (trei eliminări), Buricea, respectiv Stamate

sursă foto: csmbucuresti.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY