CSM București a tras din greu pentru victoria cu Midtjylland

0
464

CSM București a învins formația daneză FC Midtjylland cu scorul de 24-22 (10-12), vineri, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, în Grupa principală II a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Campioana României a bifat prima victorie în grupa principală, la capătul unui meci dificil, succesul conturându-se abia în ultimele minute.

CSMB a deschis scorul, dar danezele au punctat de trei ori (1-3, min. 6). Oaspetele au condus cu 4-2 și 5-3, însă echipa noastră a egalat în minutul 10 (5-5) și a avut din nou avantaj, 7-6 (19), după un gol marcat din poartă în poartă de Mayssa Pessoa. CSMB a mai condus o dată până la pauză, 8-7 (22), iar oaspetele au dominat finalul reprizei, pe care au încheiat-o cu 12-10, după ce au avut și 12-9 (29).

La reluare, Midtjylland a avut 14-11 (33), CSMB a egalat, 14-14 (36), dar danezele s-au desprins din nou, la două goluri, 16-14 (39), 17-15 (41), 19-17 (46). Echipa noastră, antrenată de danezul Kim Rasmussen, a egalat (20-20), iar în minutul 50 a trecut în avantaj, 21-20. În minutul 58, CSMB și-a mărit avansul la două goluri, 23-21, ecart pe care l-a păstrat până la final (24-22).

Suedeza Isabelle Gullden a fost cea mai bună marcatoare a campioanei României, cu 9 goluri, celelalte fiind reușite de Iulia Curea (4), Ana Paula Rodrigues Belo (3), Linnea Torstensson (2), Cristina Vărzaru (1), Aurelia Brădeanu (1), Carmen Martin (1), Oana Manea (1), Maria Fisker (1), Mayssa Pessoa (1).

Pentru echipa oaspete au înscris Johanna Ahlm (6 goluri), Stine Jorgensen (5), Veronica Kristiansen (3), Pauline Boegelund (3), Susan Thorsgaard (3), Sabine Pedersen (1), Trine Jensen (1).

Meciul a fost arbitrat de croații Dalibor Jurinovic și Marko Mrvica, iar delegat EHF a fost norvegianul Per Morten Sodal.

Duminică vor avea loc restul meciurilor din această etapă, Buducnost Podgorica — Vardar Skopje și IK Savehof — Gyori Audi ETO KC. CSM București va juca următorul meci pe 6 februarie, în deplasare, cu Gyori Audi ETO KC.

În clasament, pe primul loc se află Buducnost, cu 7 puncte, urmată de CSM București, 7 puncte, Gyori Audi ETO KC, 7 p, Vardar, 6 p, FC Midtjylland, 5 p, IK Savehof, 0 p.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandra Cruceru)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ