CSM Bistrița a anunțat primele mutări în vederea sezonului viitor

1
3501

Ocupanta locului opt din acest sezon, CSM Bistrița, a anunțat deja primul transfer în perspectiva viitorului an competițional. Alexandra Orșivschi a semnat cu formația antrenată de Horațiu Pașca, unde o va înlocui pe Andrada Maior Pașca.

Pentru Alexandra Orșivschi, CSM Bistrița este a treia formație din carieră. Extrema stângă de 22 de ani a debutat în Liga Națională la CSU Neptun Constanța și din 2015 și până în prezent se află la Brăila. “Vin la Bistrița cu sufletul deschis, în căutarea progresului. M-a bucurat enorm interesul arătat de antrenorul Horațiu Pașca pentru obținerea serviciilor mele. CSM Bistrița a făcut o figură frumoasă în sezonul precedent! Abia aștept să iau primul contact cu această echipă și cu minunatul public bistrițean!”, a spus Orșivschi potrivit paginii oficiale de Facebook a echipei bistrițene.

Alexandra Orșivschi o va înlocui la Bistrița pe Andrada Maior Pașca, aceasta urmând să îmbrace tricoul lui Minaur Baia Mare în sezonul viitor. De asemenea, Ana Maria Măzăreanu și-a prelungit contractul pe încă două sezoane.

sursă foto: Facebook CSM Bistrița

1 COMMENT

LEAVE A REPLY