CSM Bacău a debutat cu o victorie, dar Gabi Armanu vrea mai mult: „Îmi doresc mai multă determinare”

0
3473

După trei ani de zile, orașul Bacău are din nou o reprezentantă în Liga Națională. CSM Bacău a debutat cu o victorie în sezonul 2018-2019, 24-22 la Cluj, pe terenul unei nou-promovate.

Gabriel Armanu, managerul echipei băcăuane, se bucură pentru victoria înregistrată la Cluj, însă își dorește mai mult de la băieții săi. „Ne bucurăm că, după atâția ani, am debutat cu o victorie în Liga Națională, chiar dacă am întâlnit o contracandidată la retrogradare. E important pentru noi că am început cu o victorie, dar personal îmi doresc mai multă determinare de la jucători. E clar, va veni și aceasta în timp, victoriile ne vor oferi moral. Trebuie să aducem, prin prestațiile noastre, publicul la sală”, ne-a spus Gabi Armanu.

În acest start de sezon, Eden Hairi, antrenorul echipei băcăuane, nu se bazează pe cei trei stranieri, Sadovyi, fostul jucător de la HC Odorhei, Serhel și Maksimov. Gabi Armanu spune însă că, odată cu revenirea acestora, echipa va avea o altă exprimare. „Sadovyi va fi surpriza noastră, să zicem așa. Probabil că din noiembrie va reveni pe teren, după accidentare. Serhel și Maksimov nu au încă viză pentru România, dar astfel de probleme sunt și la alte echipe din țară. Amândoi ne vor ajuta, i-am urmărit mult, Serhel e golgheterul Belarusului în ultimele două sezoane, iar Maksimov este un pivot masiv și apărător central. Eu zic că echipa va crește cu 30% cu cei trei în teren”, a concluzionat Armanu, care ne-a dezvăluit și obiectivele echipei din acest sezon. „În primă fază, ne dorim să evităm retrogradarea, iar eu îmi doresc să evităm și barajul. În Cupa României sper să facem o figură cât mai frumoasă, mai ales că Bacăul a jucat bine în această competiție mereu. Aș vrea să ne calificăm în Final Four.”

În etapa următoare, CSM Bacău va putea fi urmărită în direct pe TVR 2, în deplasarea de la Steaua, programată pe 15 septembrie, de la ora 11:00.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY