Cristi Fenici, înaintea duelului de la Bacău: „Cât avem șanse la play-off, ne vom lupta”

0
481

poli-radnicki fenici 14-15 amicalPoli Timișoara mai are șanse mici de a obține un loc în play-off, având în vedere că pentru acest lucru nu este suficient ca bănățenii să-și câștige toate cele trei partide rămase. Chiar și așa, echipa lui Pero Milosevic nu cedează și se luptă până la final pentru locul opt.

Primul obstacol pentru bănățeni este Știința Bacău, o formație care și-a asigurat locul în primele opt, dar care are probleme financiare și viitorul este incerc. Poli vrea să profite de situația gazdelor și să plece cu toate punctele din Moldova. „Șansele la play-off sunt doar matematice, dar noi sperăm să câștigăm. Cât timp avem șanse, noi ne vom lupta, dar e foarte greu să terminăm pe locul opt. Am pregătit meciul destul de bine, suntem pregătiți pentru ei. Sper să-și rezolve problemele financiare, ar fi păcat ca Bacăul să dispară din handbal.”, ne-a spus Cristi Fenici, centrul Politehnicii.

Partida dintre Știința Bacău și Poli Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY