crina pintea thuringerPrezentantă oficială de către campioana Germaniei în urmă cu două zile, Crina Pintea a și debutat pentru Thuringer într-un meci oficial. Fosta jucătoare a Zalăului a fost folosită de Herbert Muller în disputa cu HSG Bad Wildungen, iar internaționala noastră a marcat de trei ori.

Situația Crinei Pintea pare să se fi rezolvat mai rapid decât se preconiza. Pivotul de 25 de ani a fost prezentat de Thuringer în această săptămână oficial și a debutat deja pentru noua sa formație. Pintea a jucat împotriva lui Bad Wildungen, miercuri, în succesul cu 46-23, și a marcat de trei ori.

Tot în acest meci au mai evoluat Eliza Buceschi (Thuringer, 6 goluri), Laura Vasilescu (Bad Wildungen, 4 goluri), Christina Mihai (Bad Wildungen, 2 goluri), Simona Cipaian (Bad Wildungen) și Angela Cioca (Bad Wildungen).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ