Corona, victorie la pas cu ”U” Cluj

0
694

corona-cluj 14-15În penultima etapă a sezonului regulat al Ligii Naţionale de handbal feminin, Corona Braşov s-a confruntat acasă cu o echipă fără veleităţi în acest campionat, ”U”Alexandrion Cluj. Aşa cum era de aşteptat, Corona a zburdat pe teren, spre o victorie logică, la obţinerea căreia şi-au adus contribuţia toate jucătoarele înscrise pe foaia de joc, pentru că toate au marcat!

Echipa braşoveană a condus în permanenţă, iar succesul trupei pregătită de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece nu a fost ameninţat niciun moment. Corona s-a instalat la conducerea ostilităţilor şi a scorului încă din din startul partidei şi nu a cedat iniţiativa decât câteva minute la începutul reprizei a doua, când oaspetele au avut momente de sclipire, fără modificări majore pe tabela de marcaj. Evoluţia scorului descrie cu fidelitate ceea ce s-a întâmplat pe teren: 2-0, 8-3, 12-4, 16-8, 18-12 (scor la pauză), 20-14, 21-16, 27-18, 31-19, 36-21, 40-26, scor final. Antrenorul braşovean Bogdan Burcea a folosit în acest joc toate handbalistele pe care le-a avut la dispoziţiei, realizând o utilă repetiţie, în vederea partidelor din play-off. De remarcat că antrenoarea echipei clujene, Carmen Amariei, a aruncat în luptă şi de această dată două foarte tinere jucătoare : Cristina Laslo (titulară), campioană mondială cu echipa U 18 a României şi Raluca Petruş (16 ani!), una din speranţele handbalului românesc.

Caseta tehnică
Corona Braşov:
Au marcat: Zamfir 10, Bondar 4, Tudor 4, Neagu 4, Apetrei 3, Chiper 3, Cîrstea 3, Dincă 3, Brădeanu 2, Briscan 2, Hotea 1, Pricopi 1.
Au jucat: Dedu – Chiper, Tudor, Bondar, Brădeanu, Zamfir, Hotea (Apetrei, Briscan, Neagu, Dincă, Cîrstea, Pricopi.

”U” Cluj: Biriş 6, Chintoan 3, Popa 3, Cârjan 3, Vălean 3, Boian 2 Ivan 2, Paraschiv 2, Petruş 2.
Au jucat: Enache (Bogdan) – Paraschiv, Popa, Laslo, Chintoan, Ivan, Vălean (Biriş, Petruş, Cîrjan, Boian).

Delaraţie după meci:

Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov: „Am folosit toate jucătoarele şi sper să reuşim să facem acelaşi lucru şi în ultima etapă. Lăsând la o parte proporţiile scorului, eu zic că am comis destule greşeli, un lucru care nu mă mulţumeşte. Noi ne pregătim de peste zece zile pentru play-off. Vom întâlni Zalăul şi va trebui să fim puternici la ora jocului, din toate punctele de vedere, fizic şi psihic. Personal, mi-am prelungit contractul cu echipa pentru încă doi ani şi sper ca 90 la sută din fete să procedeze la fel, pentru a continua proiectul de la Braşov”.

Dorin Duşa

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY