camelia hoteaMiercuri, cu începere de la ora 17:00, ”U” Alexandrion Cluj primește vizita Coronei Brașov, formație ce se află la a doua deplasare consecutivă. Din lotul deplasat de Bogdan Burcea lipsește însă căpitanul Camelia Hotea, care a suferit o ruptură musculară în prima etapă, de la Vâlcea.

”U” Alexandrion Cluj a cedat previzibil în prima rundă, 26-36 la Baia Mare, pe terenul vicecampioanei. Trupa lui Carmen Amariei a făcut însă un joc bun, în special în repriza a doua, iar acum se află în fața unui alt meci dificil. „Ne așteaptă un nou meci dificil, Corona Brașov este una din formațiile importante ale campionatului, a demonstrat-o în perioada de pregătire. Noi ne vom juca șansa, am avut momente bune la Baia Mare în prima etapă. Le cunoaștem destul de bine, ne-am întâlnit cu ele în perioada de pregătire. Avem nevoie de sprijinul fanilor și îi așteptăm în număr cât mai mare la sală.”, ne-a declarat Cosmin Sălăjan înaintea partidei cu Corona Brașov. Din tabăra gazdelor vor lipsi Andreea Tetean și Roxana Cîrjan, ambele aflate în recuperare după operațiile suferite la ligamente.

Corona Brașov se află la a doua deplasare consecutivă a sezonului, după ce în prima rundă a câștigat la Vâlcea, 29-28. Echipa lui Bogdan Burcea are un avantaj moral, în condițiile în care a învins Clujul în perioada de pregătire, 30-27 și 29-25. „La Cluj va fi o deplasare dificilă, chiar dacă urmează să întâlnim o echipă tânără pe care am învins-o în meciurile amicale. Este clar că au un entuziasm foarte mare şi jucând acasă la ele, trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a nu avea niciun fel de problemă. Evident că mergem cu gândul de a ne întoarce cu cele trei puncte puse în joc, de altfel aşa vom intra pe teren meci de meci, indiferent de adversar, dar pe de altă parte, ştim foarte bine că meciurile amicale nu seamănă cu cele oficiale. A început o lună grea pentru toate echipele, pentru că sunt multe jocuri, astfel că eu cred că vor avea câştig de cauză formaţiile care vor şti să îşi gestioneze cel mai bine efortul. În astfel de cazuri se acumulează o oboseală dată, nu atât de meciuri, cât de deplasările dese, dar trebuie să facem totul pentru ca atunci când intră pe teren, fetele să poată da tot ce au mai bun. Trebuie musai să facem un joc bun la Cluj, pentru că apoi urmează primul meci acasă, cu HCM Roman, o partidă dificilă, în faţa propriilor suporteri, pe care nu avem voie să îi dezamăgim.”, a afirmat antrenorul echipei, potrivit brasovultau.ro. Din echipa Coronei va lipsi căpitanul Camelia Hotea, care a suferit o ruptură musculară în prima rundă, la Vâlcea. De asemenea, Sorina Târcă, golghetera Campionatului European under 17 recent încheiat, are o inflamație la genunchi și încă nu s-a alăturat echipei.

Duelul dintre ”U” Alexandrion Cluj și Corona Brașov va avea loc miercuri, de la ora 17:00, și va fi condus de la centru de Diana Florescu și Anamaria Stoia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ