Corona Brașov a reluat pregătirea cu șapte noutăți în lot

0
2165

Corona Brașov a sunat adunarea la începutul acestei săptămâni cu șapte noutăți în lot, sub comanda noului antrenor Ion Crăciun.

Brașovencele au efectuat luni, 2 iulie, primul antrenament din această vară. Au fost prezente inclusiv cele șapte jucătoare noi, Ekaterina Vetkova, Marina Dmitrovic, Dragica Tatalovic, Larisa Tămaș, Ana Ciolan, Diana Petrescu și Ana Maria Berbece.

„La Brașov mi-a plăcut orașul, când am jucat aici cu Ploieștiul, așa că am vorbit cu Corona, apoi cu Dragica Tatalovic, care îmi este prietenă, și am spus, în final, de ce să nu joc un an aici? Am jucat și înainte în România, doi ani la Ploiești, și mi-a plăcut publicul românesc. Am observat că oamenii sunt împătimiți ai sportului și asta îmi place foarte mult. Este o oportunitate să joc la Corona. Anul acesta, clubul vrea performanță, mie îmi place asta, îmi place provocarea și sper ca totul să fie bine. Nu știu încă toate jucătoarele de aici, avem și un antrenor nou, deocamdată am nevoie de puțin timp să mă obișnuiesc și apoi vedem ce va fi și din punct de vedere al performanțelor. Știu că este o ligă puternică, ceea ce îmi place. Pe lângă CSM, este Craiova, s-a întors și Baia Mare, care la momentul când am jucat eu aici era puternică. Însă noi ne vom pregăti și vom juca tot timpul la victorie. Ştiu că la Corona au fost până acum numai jucătoare românce, dar personal nu simt nicio presiune. Joc handbal de 20 de ani și cred că o mentalitate diferită în club este de bun augur”, a spus Marina Dmitrovic.

Au lipsit de la primul antrenament Daciana Hosu, Sorina Tîrcă, Daria Bucur, Ekaterina Vetkova și Bianca Tiron, primele trei convocate la lotul de tineret al României, iar ultima în recuperare după operația suferită la finalul sezonului. Față de sezonul trecut, în lot nu se mai regăsesc Ana Maria Mîrcă Olariu, Teodora Bloj, Laura Popa și Timea Tătar.

sursă foto: Facebook ASC Corona Brașov Official

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY