Corona a învins cu multe chinuri remaniata echipă a Ploieştiului

0
589

corona-ploiesti 14-15Nimeni nu s-ar fi aşteptat la un meci atât de intens şi imprevizibil, precum partida Corona Braşov – CSM Ploieşti, disputat la Braşov, în cadrul etapei a 14 a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Şi totuşi aşa a fost, chiar dacă primul sfert de oră, când Corona a zburdat pe teren şi s-a distanţat la 7-1, părea să anticipeze un final previzibil. Probabil, aşa au gândit şi fetele de la Corona, care au slăbit accentuat acceleraţia şi, conform unei păguboase legi nescrise, s-au deconectat, crezând că misiunea va fi în continuare facilă.

Atât a aşteptat echipa ploieşteană, care a început o furibundă cursă de urmărire, impulsionată de calvaleria uşoară şi tehnică, reprezentată de tandemul Shutska –Seiko. Echipa oaspete, inspirat remaniată în această iarnă, a zburat (la propriu!) spre o miraculoasă egalare, sub privirile inmărmurite ale spectatorilor. În aceste condiţii, elevele colericului antrenor Goran Kurtes şi-au ajuns din urmă adversarele în min. 26, când au egalat la 10, iar la pauză, tabela de marcaj indica, incredibil, avantaj pentru CSM Ploieşti : 13-12! Chinul gazdelor a continuat şi în repriza a doua, când CSM Ploieşti a avut minute foarte bune, fiind de multe ori în avantaj, interupt de egalităţi sporadice. Aşa s-a mers până în min. 48, când oaspetele aveau 18-17 pe tabela de marcaj. Ultimul sfert de oră a fost încins, cu luptă „la baionetă”, cu greşeli neforţate şi cu mult suspans. Corona a trecut în avantaj, în min. 51 (19-18), a avut apoi 20-18 şi se părea că încheie conturile. Finalul a rezervat însă alte surprize, s-a jucat chiar şi 4 la 4 (!), iar ultimul minut le-a găsit pe gazde în avantaj fragil : 22-21. În ultimele secunde, CSM Ploieşti a renunţat la portar şi a avut ultimul atac, irosit, după o aruncare parată de Denisa Dedu! Finalul a declanşat fiesta în tribune, după cel mai încordat meci, văzut la Braşov, în ultimul timp. Scor final : 22-21 pentru Corona, care urcă pe podiumul clasamentului.

 

Caseta tehnică:

Corona Braşov:
Au marcat : Zamfir 7, Brădeanu 5, Neagu 2, Bondar 2, Tudor 2, Hotea 1, Briscan 1, Pricopi 1, Dincă 1.
Au jucat : Dedu (Mârcă) – Chiper, Tudor, Apetrei, Brădeanu, Zamfir, Hotea (Bondar, Pricopi, Briscan, Dincă, Neagu, Raţiu)
Antrenor principal : Bogdan Burcea

CSM Ploieşti:
Au marcat : Seiko 6. Shutska 5, Vlaskalia 3, Roman 2, Dincu 2, Toth 1, Chiricuţă 1, Ionescu 1.
Au jucat : Şerban (Ifrim) – Dincu, Dinu, Gherman, Toth, Vlaskalia, Ionescu (Seiko, Preda, Roman, Shutska).
Antrenor principal : Goran Kurtes

La conferinţa de presă s-au prezentat doar gazdele, iar antrenorul Bogdan Burcea a declarat : „A fost un meci intens. Mă bucur pentru victorie, însă îngrijorător este faptul că noi nu am jucat disciplinat, chiar dacă debutul meciului a fost foarte bun. Mă bucur totuşi de astfel de partide, pentru că ne dau voie să creştem în valoare. Este foarte bine că jucătoarele noastre au reuşit să gestioneze rezultatul, în acel final pe muchie de cuţit. Din alt punct de vedere, trebuie să mai lucrăm, pentru că nu am reuşit deloc să sincronizăm semicercul cu linia de 9 m. Apoi, sunt anumite jucătoare care au cnsistenţă mare în faza de atac, însă faza apărării, unde este foarte mult de muncă în permanenţă, nu este agreată sau este tratată cu întârziere. Ne-a lipsit mult Ţăcălie, care ar fi fost foarte utilă şi în faza de apărare. Deci, mai avem de lucrat, pentru că ne aşteaptă în continuare un program foarte greu, aşa cum va fi şi meciul următor, la Deva”.

 Dorin Dușa

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY