Constantin Ștefan se declară mulțumit de victoria cu ”U” Cluj: „Sunt bucuros că am câștigat trei puncte, dar, cu siguranță, echipa poate juca mult mai bine!”

1
1576

HCM Râmnicu Vâlcea și ”U” Cluj au deschis noul sezon competițional, un meci încheiat cu victoria gazdelor, 21-18 (12-11). O victorie meritată, așa cum consideră antrenorul HCM-ului, Constantin Ștefan.

Totodată, tehnicianul Vâlcii se declară mulțumit de acest succes având în vedere faptul că lotul este schimbat în foarte mare măsură și este convins că fetele sale vor crește în evoluții pe măsură ce timpul va trece. „Sunt bucuros că am câștigat trei puncte, dar, cu siguranță, echipa poate juca mult mai bine! S-a văzut că echipa nu este omogenă, avem opt jucătoare noi dintre care patru străine. Peste 60% din componente sunt venite în vară și sunt mulțumit de victorie având în vedere acest lucru. Sper ca relațiile de joc să se sudeze de la meci la meci. Consider că victoria este meritată, vreau să mulțumesc publicului, care a venit în număr mare la acest prim meci.”, ne-a declarat Constantin Ștefan. Acesta spune că apărarea a fost punctul forte al echipei în această seară, dar remarcă și evoluția bună a Mihaelei Ani-Senocico. „Sunt mulțumit de atitudinea fetelor, au fost determinate pe întreaga durată a meciului, chiar dacă au greșit. Apărarea a funcționat bine, Petra Blazek a apărat două contraatacuri în momente cheie. Trebuie să remarc și jocul Mihaelei Ani-Senocico, care a jucat cu determinare 60 de minute. Fetele au fost mai lucide pe final de meci și cred că aici s-a făcut diferența. Mă bucur pentru ele și vreau să le felicit pe această cale.”, consideră tehnicianul HCM-ului.

Constantin Ștefan așteaptă în continuare jucătoare la echipă și afirmă că Patricia Vizitiu va fi o piesă importantă pentru Vâlcea în noul sezon. „Avem nevoie de jucătoare. Avem un lot de 14 jucătoare, am avut doar 13 pe perioada pregătirii, Patricia Vizitiu a semnat abia luni contractul. Ea va fi un plus pentru noi, este o jucătoare de valoare, dar trebuie să se adapteze și sunt sigur că va avea un cuvânt de spus.”, a concluzionat Constantin Ștefan.

În etapa viitoare, HCM Râmnicu Vâlcea se va deplasa la Deva.

sursă foto: Dan Lixandru

1 COMENTARIU

  1. Fane las-o mai încet cu master coach obținut cu bani dați la e.h.f.,de-altfel ca toți ceilalți antrenori.Vrei sa aduci jucătoare fa cute ,care este -va fi aportul tău?

LĂSAȚI UN MESAJ