Constanța-Focșani s-a amânat cel puțin 24 de ore, Buzăul a învins la limită pe Făgăraș! Turda, victorie clară cu Suceava, Minaur a trecut de Reșița, deși s-a aflat în efectiv redus

0
495

A doua zi a turneului de la Sfântu Gheorghe a fost cât se poate de interesantă, până acum. Știrea zilei este că partida Constanța-Focșani a fost amânată pentru marți sau vineri, după ce un jucător al focșănenilor a prezentat simptome de COVID-19 duminică seară.

Toată echipa Focșaniului se va testa în regim de urgență, iar în cazul în care situația este în regulă, partida va avea loc marți sau vineri.

În primele partide de marți, Turda a învins pe Suceava cu 34-24, după ce sucevenii au rezistat 35 de minute în partidă. Tot dimineață, HC Buzău a învins pe CSM Făgăraș la limită, 29-28, după un meci cu un final încins. Buzoienii au condus pe întreaga durată a meciului, au avut chiar și șapte goluri, 19-12 și 24-17, însă elevii lui Raul Fotonea au reușit să egaleze la 28 în minutul 58, prin Csog Vencel. Dumitrana a marcat la următorul atac al buzoienilor, iar până la final tabela a rămas neschimbată.

Aflată în efectiv redus, Minaur Baia Mare a întâmpinat dificultăți în disputa cu CSM Reșița. Bănățenii, cu o atitudine total schimbată față de partida de duminică cu Dunărea Călărași, au condus la pauză cu 12-10, dar au avut +4 pe parcursul primelor 30 de minute. Experiența superioară a băimărenilor și-a spus însă cuvântul în partea a doua, Minaur a trecut la conducere, iar în final victoria băieților lui Adi Petrea nu a fost pusă în pericol.

Rezultatele de până acum (click pe scor pentru marcatori) și clasamentul actual:

Clasament Liga Națională masculină – 2020/2021

PosTeamJVEÎGMGPGolaverajPuncte
11010002872028530
2109012441865827
3108023012445724
4107032161872921
5107032702462421
6107032031802321
7106222382142420
810514267267016
9104062422261612
1010406203213-1012
1110325235258-2311
1210316249276-2710
1310307113153-409
1410109158213-553
15100010219276-570
1610001095199-1040

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY