Calificare în semifinale pentru ambele echipe ale României prezente la Campionatul Mondial Universitar!

0
2136

Cele două formații ale României ce participă la Campionatul Mondial Universitar din Malaga s-au calificat în penultimul act al competiției. Fetele antrenate de Costică Buceschi și Nicoleta Alexandrescu au obținut victorii pe linie, în timp ce băieții au obținut dramatic calificarea, cu un gol în ultimele secunde.

Fetele au învins pe rând India, Spania și Japonia, nu însă fără emoții. Partidele cu Spania și Japonia s-au terminat la limită, 20-19 și 23-22, iar în penultimul act tricolorele vor întâlni Rusia, ocupanta locului secund din cealaltă grupă.

Rezultatele României în grupă:
India-România 11-43 (Preda 8 goluri, Pricopi 6, Florica 5, Zamfirescu 4, Andrei 4, Popa 4, Trăilă 3, Tudor 3, Nan 2, Orșivschi 2, Vizitiu 1, Perianu 1)
România-Spania 20-19 (Tudor 4 goluri, Zamfirescu 4, Nan 3, Vizitiu 3, Florica 2, Preda 2, Pricopi 2)
Japonia-România 22-23

Băieții au terminat și ei primii în grupă, dar situația lor a fost mult mai complicată. România merge în semifinale grație numărului de goluri marcate, încât alături de Coreea de Sud și Egipt au avut același număr de puncte și același golaveraj, 0. Tricolorii vor juca cu învinsa dintre Japonia și Spania pentru un loc în finală.

Rezultatele României:
România-Coreea de Sud 29-28 (Grigoraș 17 goluri, Moisă 4, Rotaru 4, Bejinariu 1, Budui 1, Șandru 1, Tudorancea 1)
România-Portugalia 30-26 (Nistor 11 goluri, Șandru 7, Grigoraș 5, Bejinariu 2, Moisă 2, Rotaru 2, Tudorancea 1)
Egipt-România 28-27

Fetele vor juca vineri, de la ora 13:15 în semifinale, iar băieții sâmbătă de la ora 19:15.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ