„Câinii” au învins categoric Turda

0
325

dinamo-turda 13-14Pentru prima oară în acest sezon, Dinamo a arătat ca o echipă. Iar rezultatul s-a văzut pe tabelă, elevii lui Ion Mocanu câștigând categoric un meci greu, la prima vedere, cu Potaissa Turda, formația care a oprit-o din drumul către medalii în sezonul trecut.

În absența lui Vrankovic, accidentat, Ion Mocanu a început cu Ragot și Chiruț în teren și a făcut alegerea corectă, chiar dacă începutul de meci a fost mai dificil pentru dinamoviști. Turda a condus în debutul meciului cu 3-1, 5-3 și 6-4, în mare parte datorită intervențiilor lui Szopka, dar s-a stins încet și i-a dat prilejul lui Dinamo, cu o apărare de excepție și cu un portar în zi de grație, Darius Makaria, să preia conducerea. Chiruț a înscris pentru 7-6 și s-a mers cap la cap până pe finalul reprizei, atunci când Potaissa nu a mai găsit soluții pe faza ofensivă și Dinamo a putut să se desprindă. Același Chiruț a dus scorul la 13-10, iar echipa din capitală putea avea un avantaj de patru goluri la pauză, însă aruncarea lui Sandrk a fost blocată și Cîmpan a redus din diferență pe contraatac.

Partea a doua a aparținut clar lui Dinamo, care s-a dsprins treptat pe tabelă. Dacă în prima repriză la rampă a ieșit Chiruț, în partea a doua Ragot a fost motorul echipei, fiind la cel mai bun meci al său de la transferul în România. Turda a cedat, fapt ce nu se întâmpla în sezonul trecut, neavând soluții pe faza ofensivă, interii oaspeților marcând doar de patru ori, iar Dinamo s-a desprins la un maxim de nouă goluri, 25-16, în minutul 53. Eliminarea lui Diaw a făcut ca Potaissa să strângă scorul și să termine la -6 în spatele dinamoviștilor, care au arătat, pentru prima dată în acest sezon, ca o echipă unită.

Flaviu Sâsâeac, președinte Potaissa Turda: „Un joc prost, ca și toate celelalte din deplasare. Am jucat astăzi 20 de minute. Am întâlnit o echipă care s-a adunat, cu jucători accidentați, epuizați, așa cum a fost și Timișoara. Ne-au învins categoric, fără drept de apel, nu există niciun dubiu. Rămâne să ne adunăm pentru meciul din Italia. Așa cum a fost anul trecut unul extraordinar, cu victorii pe linie, cu situație de extaz, acum e o situație cu multe înfrângeri în deplasare, situație de agonie. Așa este în sport, câteodată ești sus, câteodată ești jos. Cu aceiași jucători, fără câțiva care au venit, am luat bronzul anul trecut. Pot să spun că nu schimbatul jucătorilor este soluția, ci a ne aduna din punct de vedere mental. Cred că aici s-a făcut diferența, s-a acumulat o energie negativă, care nu ne ajută să jucăm. Mergem în Italia, cred că putem trece de această echipă și vom face totul pentru a reuși acest lucru.”

Ion Mocanu, antrenor Dinamo București: „Pot să spun că este cel mai bun meci din sezon. S-a văzut unitatea din teren. Am avut o discuție după meciul de la Baia Mare, unde am făcut o repriză buna și una slabă, au înțeles mesajul. Sperăm ca această victorie să le dea moralul și încredere în valoarea lor, pentru că au valoare și să îi recuperăm pe cei accidentați, mai avem 10 zile până la următorul meci. Vrem să mergem la Vaslui și să câștigăm, să recuperăm punctele pierdute acasă. Diaw nu este 100%, nu s-a antrenat, a făcut un efort mare pentru echipă și apreciez gestul, Vrankovic sigur la Vaslui va juca. Astăzi, diferența a fost făcută de apărare, de poartă și de voința lor de a câștiga. Unitatea s-a văzut în teren. Nu e o revanșă luată, de astăzi pentru mine a început sezonul.”

Daniel Georgescu, președinte Dinamo București: „Nu pot să spun că a fost un meci bun, singurul câștig a fost atitudinea, pentru prima oară am arătat ca o echipă. Încă suntem departe de ce vrem, dar aveam nevoie de victorie, ca să capete din nou încredere. Ragot a înțeles și el, până acum a fost o perioadă de adaptare, sperăm să continue așa. Suntem departe de maniera pe care mi-o doresc, am spus că astăzi dacă vom câștiga cu Turda, sunt convins că putem câștiga și la Vaslui și următoarele trei meciuri. Tot s-a vehiculat de derby, pentru mine un meci cu Turda, o echipă de trei ani de zile, nu poate fi un meci de tradiție. Ei au încercat să-și ridice cota și știm toți cum au ajuns în cupele europene, le urez acolo, sper să nu mintă și acea competiție. Omologului meu de la Turda îi arăt tabela și îmi pare rău că atunci când au fost nouă goluri s-au bucurat prea devreme de scor. În limbajul cu fabule și proverbe, îi transmit ca în calitate de vicepreședinte FRH, atunci când m-a rugat Constanța să îi dau poziție în sala Dinamo înainte de meciul cu Steaua, i-am dat două ore, când m-a rugat Suceava să îi fac rost de cazare la București prețuri rezonabile, le-am oferit la Rin Grand Hotel și tot alte echipe le-am oferit cazare și masă la prețurile pe care le are Dinamo la Rin. Și îi mai transmit omologului meu de la Turda că legile naturii spun că dacă nu există bou, el ca vițel nu are cum să crească și el ca vițel ca să devină bou, trebuie să și sugă.”

Dinamo București-Potaissa Turda 26-20 (13-11)
Dinamo București: Makaria, Fuică, Irimuș (portari), Chiruț 5 goluri, Asoltanei 5, Nițu 5, Ragot 4, Șandru 3, Savenco 2, Răpciugă 1, Mocanu 1, Diaw, Manea, Băluț, Sandrk
Potaissa Turda: Varo, Szopka (portari), Marian 4 goluri, Adomnicăi 4, Cîmpan 3, Cântec 2, Lazăr 2, Dediu 1, Ștef 1, Mureșan 1, Pavel 1, Savic 1, Liberț, Rogoz, Alisie
Aruncări de la 7m: 2/1, respectiv 5/3
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 2 x 2 min.
Au arbitrat: Bogdan Stark și Romeo Ștefan

sursă foto: csdinamo.eu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY