Cadou pentru Corona! Vâlcea învinge la Brăila, Dunărea tot mai departe de medalii

0
1467

HCM Râmnicu Vâlcea s-a impus de o manieră categorică luni seară la Brăila, scor 27-20 (16-8). În urma acestui rezultat, Dunărea se depărtează de locul trei și are emoții inclusiv pentru locul al patrulea, care duce în cupele europene.

Meciul de luni seară a avut-o pe Vâlcea în prim-plan, surprinzător având în vedere faptul că Brăila se află în lupta pentru locul al treilea. Cele două formații au avut atitudini diferite acest meci, Dunărea fiind de nerecunoscut, în timp ce oaspetele au avut un ritm susținut pe întreaga durată.

Diferența s-a făcut încă din primul sfert de oră. Gazdele au început ezitant, au și lovit bara de trei ori, iar Vâlcea a profitat la maxim de acest lucru și a încheiat destul de rapid conturile. Ilina a marcat pentru 9-2, iar până la pauză fetele lui Costică Buceschi nu au avut decât momente de sclipire, prea puțin pentru a reveni în joc. HCM-ul s-a desprins la opt goluri la finalul primei părți, Adespii stabilind scorul pauzei în ultimul minut, 16-8.

Actul secund n-a adus nimic nou. Mai mult, Vâlcea s-a desprins și la zece lungimi pe tabelă, 25-15 în minutul 48, prin golul lui Vădineanu. Secvențele de final au adus o apropiere pe tabelă a gazdelor și partida s-a încheiat 20-27 în cea mai drastică înfrângere a Dunării pe teren propriu de la promovare, exceptând formațiile de top ale României.

sursă foto: Dan Lixandru

Results

TeamPrima reprizăRezultat final
HC Dunărea Brăila820
HCM Râmnicu Vâlcea1627

HC Dunărea Brăila

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ