CSM București a pierdut primul meci în Grupa D a Ligii Campionilor, ediția 2015-2016. Jucătoarele antrenate de Kim Rasmussen au cedat în fața deținătoarei trofeului, Buducnost (Muntenegru), scor 22-28 (11-15), într-un meci disputat duminică în Sala Polivalentă din Capitală, cu peste 4.000 de oameni în tribună. Partida a început cu un moment de reculegere în memoria destinelor frânte în incendiul de la Clubul Colectiv din București, vineri noapte.

CSM a înscris prima prin Maria Fisker, dar Buducnost și-a pus în evidență apărarea ermetică și atacul, cu doi interi foarte puternici, Cristina Neagu și Katarina Bulatovic. CSM a replicat cu multă mobilitate, Kim Rasmussen cerând un joc larg, care să implice inclusiv extremele. Jocul a fost echilibrat primele 10 minute, după care Buducnost s-a distanțat, 9-13 și 11-15 la pauză.

În repriza a doua, Mayssa Pessoa a închis poarta în primele șapte minute, iar CSM a revenit pe tabelă, egalând la 15. Antrenorul oaspetelor a cerut time-out și a schimbat atacul, iar Buducnost reușit să revină la timonă și să se distanțeze din nou, de data aceasta decisiv. S-a încheiat 22-28, iar CSMB va merge săptămâna următoare la Buducnost, pentru meciul revanșă. CSMB este ca și calificată în faza următoare, dar contează și cu câte puncte va merge mai departe.

Cristina Vărzaru (CSM București): ”Sunt nemulțumită de jocul nostru. Am făcut un meci slab pe fondul unui joc foarte solid al lui Buducnost. Sper să fi învățat ceva, nu neapărat pentru meciul de săptămâna viitoare, de la Buducnost, ci pentru viitor. Linnea Torstenson ne-a lipsit, ar fi dat mai multă siguranță în apărare, dar nu poți să spui că prezența unei jucătoare poate suplini minusurile pe care le-am văzut azi”.

Cristina Neagu (Buducnost): ”Am făcut un meci bun în fața unei echipe valoroase, care poate ajunge în Final 4. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci și ne așteptăm la un meci și mai greu săptămâna viitoare, la Buducnost, când trebuie să jucăm și mai bine. CSM are jucătoare valoroase, dar orice echipă are nevoie de timp pentru a se exprima la cel mai înalt nivel”.

CSM București-Buducnost Podgorica 22-28 (11-15)
CSM București: Pessoa, Grubisic (portari), Rodrigues 5 goluri, Gullden 4, Cavaleiro 3, Da Silva 2, Jorgensen 2, Martin 2, Manea 2, Brădeanu 1, Fisker 1, Vărzaru, Vetkova
Buducnost: Nenezic, Zderic (portari), Neagu 9 goluri, Bulatovic 7, Petrovic 3, Achruk 3, Cvijic 2, Mehmedovic 2, Pavicevic 1, Raicevic 1, Lazovic
Aruncări de la 7m: 3/3, respectiv 1/1
Eliminări: Cvijic (2), Lazovic

sursă: csmbucuresti.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ