Brazilieni pentru Steaua și Constanța!

0
686

Două dintre formațiile din Liga Zimbrilor au legitimat în această perioadă jucători din Brazilia, respectiv CSA Steaua și HC Dobrogea Sud Constanța.

Vicecampioana României l-a transferat pe Fabio Chiuffa, fostul adversar al lui Dinamo în Liga Campionilor din sezonul trecut. Chiuffa evoluează pe postul de extremă dreapta vine de la Sporting Lisabona și a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Constanța. În cariera sa, Chiuffa (30 ani) a mai jucat în Europa pentru Guadalajara, Kolding, La Rioja și Sporting.

Steaua își întărește linia de nouă metri cu doi jucători brazilieni. Primul dintre ei este Guilherme Valadao, participant la ultima ediție a Campionatului Mondial. În vârstă de 28 de ani, Valadao vine de la Taubate, a mai jucat pentru Guadalajara și Granollers și a debutat deja pentru Steaua în amicalul cu Dunărea Călărași, 31-29.

Al doilea brazilian transferat de Steaua este Joao Pedro Silva, un centru de 25 de ani, care vine și el tot din Portugalia, la fel ca și Chiuffa. Silva a îmbrăcat în ultimele două sezoane tricoul lui Benfica Lisabona și a mai trecut de-a lungul timpului pe la Barcelona B, Ademar Leon și Chambery.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY