braila-craiova 15-16 moldovanHC Dunărea Brăila a învins sâmbătă dimineață în etapa a treia a Ligii Naționale pe CSM Unirea Slobozia, scor 28-25 (15-11), într-o partidă în care oaspetele au ținut pasul până în final.

Brăila a preluat conducerea pentru prima dată în minutul 7 prin reușita Alinei Horjea, 4-3, după ce începutul fusese favorabil oaspetelor (1-3). Din acel moment, echipa lui Costică Buceschi a rămas la conducere până în final, dar a avut de tras din greu pentru victorie. Ada Moldovan a desprins Brăila la 8-5 în minutul 19, iar șapte minute mai târziu Horjea avea să stabilească cea mai mare diferență a meciului, de șase goluri: 14-8. Până la pauză Slobozia a strâns scorul, 11-15, și s-a apropiat la două lungimi imediat de la reluare, după ce Enescu și Genkova au marcat câte o „dublă”. Elevele Victorinei Bora nu au cedat lupta și, purtate în spate de Enescu, au reușit să se apropie la un gol de trei ori, 21-22, 22-23 și 23-24, ultima oară cu cinci minute înainte de final. Tiron și Moldovan au adus însă liniștea pe Dunăre (26-23), iar ecartul de trei goluri s-a menținut și după cele 60 de minute.

Cu acest succes, Dunărea Brăila ajunge la trei victorii din tot atâtea meciuri cu Slobozia și se deplasează în runda următoare în capitală, pentru meciul cu CSM București.

HC Dunărea Brăila-CSM Unirea Slobozia 28-25 (15-11)
HC Dunărea Brăila: Stan, Dobre (portari), Horjea 8 goluri, Moldovan 5, Tiron 5, Gheorghe 3, Orșivschi 2, Czeczi 2, Pîrvuț 1, Apetrei 1, Brot 1, Irimia, Marchidanu, Axinte
CSM Unirea Slobozia: Martin, Nica (portari), Enescu 10 goluri, Genkova 4, Simion 3, Toma 3, Pavăl 2, Ostase 2, Mărginean 1, Strahan, Băcăoanu, Ilie, Drăguț
Aruncări de la 7m: 5/3, respectiv 6/6
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 6 x 2 min.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ